Sorin Apostu a părut vizibil afectat de întreaga situație. “Cariera mea în administraţia publică e un capitol încheiat. Sănătatea și viața mea socială au fost și ele afectate”, a spus Apostu, emoționat și cu lacrimi în ochi. S-a asezat pe banca din boxa acuzațiilor, după care a revenit: „Sunt direct interesat de aflarea adevărului, haideți să-l aflăm”, a continuat Apostu.
Sorin Apostu a mai spus în apărarea sa că in continuare Cluj-Napoca este orasul cu cele mai multe fonduri europene atrase, cele mai multe licitaţii şi cele mai mici preţuri la salubritate din ţară.
Geanina Cuc: “Sorin Apostu poate fi eliberat, nu există riscul unor acte de corupție!”Geanina Cucu a declarat că Sorin Apostu poate fi eliberat deoarece calitatea avută înaintea încarcerarii nu mai există, în prezent el fiind suspendat din funcția de primar, iar riscul de repetare a faptelor de corupție nu mai exista. „A avut o activitate foarte bună, iar colegii săi spun că se implică cu tărie în a obține rezultate. A fost director în cadrul Direcției Tehnice din Primăria Cluj-Napoca, consilier local, a manifestat preocupare, eleganță, iubire pentru oraș. Datorită acestor atribute pe care le are, în vitrina din fața biroului său de la Primărie are nenumărate premii, e un întreg perete cu diplome. S-a implicat pentru a face performanță. Și-a făcut timp și pentru activitatea universitară, cu importante realizări: este autor a 24 de cărți sau manuale universitare, are 82 de lucrări științifice, dintre care 70 publicate în diverse reviste de specialitate. Cetățenii încă au încredere în el, dovada fiind cei peste 320 de clujeni care i-au urat gânduri bune de Facebook”, a declarat Cucu. Aceasta a depus mai multe înscrisuri în care apareau opiniile cetățenilor. “El nu e un pericol social pentru ordinea publică”, arată aceasta.
Tot astăzi, avocatul lui Sorin Apostu, Tiberiu Ban, a cerut retrimiterea cauzei la procuror și refacerea urmăririi penale, deoarece nu au fost respectate procedurile legale. „Ne aflăm în situația unei nulități absolute. Urmărirea penală nu a fost completată. Conținutul rechizitoriului nu prezintă faptele materiale pentru care Sorin Apostu și Monica Apostu au fost trimiși în judecată. Simpla mențiune referitoare la încadrarea juridică nu este suficientă”, a declarat acesta în fața instanței. Sorin Apostu a declarat: “Aștept de trei luni ca procesul să înceapă odată. Sunt de acord să înceapă judecarea fondului și audierea mea odată. Doresc să dau declarații , dar pe de altă parte sunt sigur că aceste excepții din punct de vedere legal sunt sustinute”. Cauza s-a amânat pe 17 februarie la ora 10, când se va decide dacă va fi retrimis dosarul la Parchet.
Citeste si:
Sorin Apostu si sotia acestuia au fost trimisi in judecata!
Cazul Apostu: de la dare/luare de mita la spalare de bani si fals in inscrisuri!
Sorin Apostu a primit mita 100.000 de euro prin cabinetul de avocatura al sotiei!
Sorin Apostu: “Am respectat legea, iar daca maine as lua-o de la capat as proceda la fel!”
Sorin Apostu si Calin Stoia vor sta 21 de zile in carantina la Penitenciarul Gherla!