Reactualizat la:

Sindicatele din învăţământ nu renunţă la greva generală din 22 aprilie

Sindicatele din învăţământ nu renunţă la greva generală din 22 aprilie

Sindicatele din educaţie au anunţat miercuri că nu renunţă la greva generala de o zi, din 22 aprilie, recomandând totodată membrilor să nu participe la examenele naţionale care vor începe pe 19 aprilie cu testarea competenţelor digitale.

 (3 comentarii)

Rectifica


Federaţiile sindicale le mai recomandă
cadrelor didactice să nu treacă notele
în documentele şcolare oficiale.


“Întrucât niciuna din revendicările
noastre nu au fost soluţionate, conducerile celor
patru federaţii au hotărât continuarea
acţiunilor de protest conform
calendarului stabilit de comun acord”, se arată
într-un comunicat comun semnat de
Federaţia Sindicatelor Libere din
Învăţământ
(FSLI),
Federaţia “Spiru Haret”, Federaţia
Educaţiei Naţionale (FEN) şi
Federaţia “Alma Mater”.


Sindicatele reclamă, printre altele, diminuarea
veniturilor salariale ca urmare a sistării,
începând cu ianuarie 2010, a
plăţii unor sporuri existente în
contractele colective de muncă, acordate în
condiţii legale. Ei sunt nemulţumiţi
şi de faptul că sumele destinate
cheltuielilor de personal stabilite pe baza
standardelor de cost pe elev/preşcolar nu sunt
suficiente pentru întreg anul 2010 şi
guvernul Boc ar fi sistat
acordarea fondurilor necesare continuării
investiţiilor începute în anii
anteriori. O altă nemulţumire vizează
controversata Ordonanţă de guvern 114/2009,
prin care, spun sindicaliştii, vor fi reduse circa
15.000 de posturi din
învăţământul preuniversitar,
începând cu 1 septembrie 2010, după ce
în 2009 s-au redus alte 18.000 de posturi.


“Proiectul Legii Educaţiei Naţionale, propus
de Ministerul Educaţiei Guvernului României,
însuşit de acesta şi transmis spre
adoptare Parlamentului, conţine prevederi care
afectează direct salariatii din
invatamant
, respectiv desfiinţarea
titularizării în sistem, componenţa
Consiliului de Administraţie al unităţii
de învăţământ,
dispariţia unor drepturi garantate de ani de zile
în legislaţie (cum ar fi reducerea cu 2 ore
a normei didactice pentru personalul didactic cu o
vechime în învăţământ
de peste 25 de ani şi gradul didactic I),
imposibilitatea negocierii de drepturi (altele
decât cele salariale) prin contractele colective
de muncă etc.”, se mai arată în
comunicatul federaţiilor sindicale.



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou