Reactualizat la:

Sindicalistii Cartel Alfa ies in strada!

Sindicaliştii arădeni de la Cartel Alfa Sindicaliştii arădeni de la Cartel Alfa
Sindicaliştii “Cartel Alfa” protestează în toată ţara, de marţi până joi, între orele 15.00 şi 18.00, cerând modificarea Legii dialogului social, oprirea privatizării companiilor strategice, crearea de locuri de muncă şi creşterea valorii salariului minim pentru 2013 la cel puţin 850 de lei. Județul nostru este, de asemenea, vizat de sindicaliști. 

Rectifica

Sindicaliştii arădeni de la Cartel AlfaReprezentanţii Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel Alfa” au anunţat că de marţi şi până joi vor avea loc în toată ţara mitinguri de protest. Astfel, marţi, între orele 15.00 şi 18.00, sindicaliştii “Cartel Alfa” vor protesta la Buzău, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Iaşi, Neamţ, Olt, Satu Mare, Suceava şi Vâlcea. Protestele vor continua miercuri, tot între orele 15.00 şi 18.00, la Alba, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Bihor, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa Sălaj şi Sibiu.

Joi, sindicaliştii “Cartel Alfa” vor ieşi în stradă în Bucureşti şi în judeţele Arad, Argeş, Bacău, Brăila, Braşov, Călăraşi, Cluj, Caraş-Severin, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Prahova, Teleorman, Tulcea, Timiş, Vaslui şi Vrancea.

Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel Alfa” cere modificarea de urgenţă la Legii dialogului social, deblocarea posturilor din sectorul bugetar şi crearea de locuri de muncă.

Totodată, sindicaliştii “Cartel Alfa” vor modificarea şi aplicarea Legii salarizării unice pentru bugetari şi majorarea salariul minim în 2013 la cel puţin 850 de lei, precum şi abrogarea imediată a actelor normative care eşalonează până în 2016 plata drepturilor salariale câştigate în instanţă.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou