Reactualizat la:

Si-a incendiat propriul apartament

Si-a incendiat propriul apartament
Un incediu la un imobil de pe strada Bucuresti a pus pe jar pompierii duminica seara. Un barbat de 42 de ani, despre care vecinii spun ca are probleme de comportament, este banuit ca si-a incendiat propriul apartament. Din fericire, niciun alt imobil din zona nu a fost afectat.

Rectifica

“În 21 noiembrie in jurul orei 19:28, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul ca intr-un imobilul situat pe strada Bucuresti, din Cluj-Napoca, s-a produs un incendiu. Cu ocazia cercetarilor s-a stabilit apartamentul incendiat, proprietarul acestuia fiind H. Vasile, de 42 de ani, acesta fiind plecat de la domiciliu. În interiorul apartamentului a fost incendiata o camera unde s-a gasit un flacon din plastic de 0,9 l cu inscriptia “DILUANT” care continea o substanta cu miros petrolier, aceasta fiind ridicata in vederea cercetarilor” au declarat reprezentantii Inspcectoratului pentru Situatii de Urgenta Cluj.

Potrivit pompierilor, nu au fost afectate celelalte apartamente din imobil, doar bunurile aflate in camera presupusa a fi locul de initiere al incendiului.

“La fata locului au fost identificati martori asistenti care au declarat faptul ca proprietarul apartamentului incendiat locuieste singur, avand probleme de comportament, iar in urma cu 4-5 ani a mai incendiat apartamentul fiind necesara interventia pompierilor.  Acesta a fost cautat in zona, dar nu a fost gasit.  În continuare se efectueaza cercetari si investigatii cu privire la savarsirea infractiunii de “distrugere” şi identificarea cauzelor producerii incendiului şi autorului”  a declarat Gina Pop, din cadrul IPJ Cluj.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou