Reactualizat la:

Senatorii si deputatii PSD de Cluj il sprijina pe Mircea Jorj in razboiul cu Laszlo Tokes

Senatorii si deputatii PSD de Cluj il sprijina pe Mircea Jorj in razboiul cu Laszlo Tokes
Parlamentarii PSD de Cluj, Alexandru Cordoş, senator si Cornel Itu, deputat si-au afirmat sprijinul pentru demersul lui Mircea Jorj, preşedinte PSD Cluj-Napoca, de a fi depus plângere penală pentru subminarea puterii de stat, trădare şi încălcarea Constituţiei, contra lui Laszlo Tokes, vicepreşedinte al Parlamentului European.

Rectifica

La unison cu Mircea Jorj, parlamentarii PSD consideră că acţiunile şi afirmaţiile lui  LaszloTokes, de la Tuşnad, din vara acestui an, nu sunt decât o reeditare a unor manifestări concertate, contra unităţii şi indivizibilităţii statului român, aşa cum sunt ele prevăzute şi sancţionate în Legea fundamentală, la articolul 30, alineatul 7: „Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obsecene, contrare bunelor moravuri”

„Într-o perioadă în care România este membră cu drepturi depline a Uniunii Europene şi în care există o deschidere către toate valorile universale, nu îşi pot avea locul  tensiuni interetnice artificiale, incitarea la ură şi revoltă în stradă, provocate de oameni care nu se pot despărţi de trecut şi de provocările ultranaţionaliste, în dorinţa lor de neînţeles de a cere  separatismul teritorial după modelul „kosovar” sau „catalonian”, cu sprijinul, susţin ei, al Budapestei. Mai ales când aceşti oameni ocupă şi funcţii foarte înalte în cel mai important for european.” a precizat Alexandru Cordos.

„De reţinut că nici Viktor Orban, premierul Ungariei şi nici preşedintele ţării noastre, Traian Băsescu nu au susţinut afirmaţiile pastorului Tokes şi nu au făcut niciun fel de comentarii referitoare la ideile exprimate la Tuşnad, cu toate că, domnul Tokes, care a anunţat că va face la rându-i plângere penală împotriva preşedintelui PSD, Mircea Jorj, pentru denunţ calomnios, se foloseşte de numele şi de prezenţa celor doi oficiali, şi de prevederile Legii fundamentale tocmai pentru a-şi pleda, chipurile, nevinovăţia.” a adaugat Cornel Itu.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou