Reactualizat la:

Selecționata AJF a pierdut pe Bega!

Selecționata AJF a pierdut pe Bega!
Scris de Daniel Scridon - TIMIȘOARA. Selecționatele AJF ale județelor Timiș și Arad și-au dat întâlnire în orașul de pe Bega pentru jocul revanșă. Dacă pe „Motorul” scorul a fost egal, 2-2, de această dată s-au impus timișorenii, scor 2-1 (au înscris: Marta min. 30 și Moroșan min. 74, respectiv, Zele min. 62).

„Din aproximativ 50 de jucători pe care am intenționat să-i selecționăm pentru cele două partide, de abia am adunat 17 pentru jocul de la Arad și 15 pentru cel de la Timișoara. Sperăm ca astfel de acțiuni să fie ceva mai dese la anul, ideea fiind să coborâm limita de vârstă la Under 23 și chiar Under 21 pentru ca acești jucători să fie remarcați de echipele din eșaloanele superioare”, s-a plâns selecționerul Cristi Sculici.

Ca și la Arad, cele două echipe au avut parte de o repriză a treia destinată socializării. Delegația „roș-albilor” a fost condusă de Vasile Rad, secretarul AJF Arad.

Pentru Selecționata AJF Arad au evoluat: Mucha (min. 60, Mureșan) – Balint, Teședan, Pascu, Hulbăr – Zdrențan (min. 70, Sabău), Florea, Avrămuțiu, Zele, Vereș (min. 60, Ruja) – Don (min. 70, Spătaru).

Rectifica

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria ARADON Sport local
Gigi Becali îl ajută pe antrenorul Ionuț Popa
Ionuț Popa (66 ani) are probleme grave de sănătate, iar familia carismaticului antrenor a cerut ajutor financiar. [...] mai multe »
A fost prima ediţie a Trofeului „Mass Media”
La iniţiativa preşedintelui AJF Arad, Adrian Lucaci, în cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 120 de ani de [...] mai multe »
Doi pe un balansoar la CS Municipal Arad
Daniela Dodean-Monteiro și Cosmin Krupla au fost desemnați sportivii anului. mai multe »
Dominație arădeană la fileul de tenis de masă
În sala „UAV-Mihai Botez” din orașul nostru s-a desfășurat, la sfârșitul săptămânii, Cupa României la [...] mai multe »
Spectacol pe tatami
ARAD. Patru meciuri, tot atâtea victorii pentru Carla Duma (CS Municipal Arad) pe tatami-ul Cupei CSM Arad. S-a [...] mai multe »
Doi halterofili, cinci medalii europene!
ELIAT. Școala arădeană de haltere și-a etalat încă o dată valoarea la Campionatul European de juniori din [...] mai multe »
Pe ringul Cupei României de kick-boxing
DEVA. Top Fighters Club Arad a obţinut rezultate notabile la Cupa României de kick-boxing de la Deva. mai multe »
Pas spre grupa valoare!
ARAD. Micuții handbaliști de la HC Beldiman Arad sunt în grafic în privința șanselor de accedere în grupa [...] mai multe »
A contat doar debutul lui Lipovan!
TG. MUREȘ. Debut de retur sub bune auspicii pentru cea mai titrată grupare arădeană din sporturile de echipă, FCC [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou