Reactualizat la:

Scandal cu ameninţări, port de armă albă şi un poliţist rănit

CLUJ-NAPOCA. Poliţiştii din cadrul Secţiei IV Poliţie Cluj-Napoca au fost solicitaţi să intervină miercuri în jurul orei 17:00 în cartierul Mănăştur pentru a aplana un scandal.

Rectifica

G. Ştefan, de 33 de ani, întâlnindu-se pe strada Salcâmului cu Tiberius K., de 37 de ani, din localitatea Feiurdeni, i-a solicitat acestuia suma de 1000 lei, bani pe care îi datora mamei sale. Întrucât K. 

Tiberius nu a vrut să îi dea banii, G. Ştefan a scos un briceag din buzunar cu care a vrut sa îl lovească. Victima s-a apărat, fiindu-i provocată o leziune la mâna stângă, şi i-a smuls briceagul, anunţând organele de poliţie. Pe numele lui G. Ştefan s-a întocmit dosar penal pentru port ilegal de armă albă. Câteva ore mai târziu, poliţiştii s-au deplasat în zona străzii Grapei unde un scandal între două familii este pe punctul de a izbucni, alimentat fiind de un litigiu mai vechi. Ajunşi pe strada Salcâmului, poliţiştii au constatat ca în stradă are loc un scandal între fraţii G.Stefan şi Mate şi K. Tiberius, cei doi fraţi ameninţându-l pe K. Tiberius cu o bâtă şi o secure, la scandal asistând mai mulţi vecini, locatari ai imobilelor din zonă. În timpul acţiunii de aplanare a conflictului, un agent de poliţie a fost lovit în arcada ochiului stâng cu un corp contondent de catre G. Katalin, de 34 de ani, soţia lui G. Ştefan, participantă şi ea la scandal. Toţi cei implicaţi în scandal au fost conduşi la Secţia 4 Poliţie pentru a fi cercetati cu privire la săvârşirea infracţiunilor de port ilegal de armă albă, lovire şi alte violenţe şi ultraj.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou