Reactualizat la:

Scafandrii exploreaza adancurile Tarnitei cu un sonar! Mesaje disperate ale mamei la peste 40 de ore de la disparitia fetitei

Scafandrii exploreaza adancurile Tarnitei cu un sonar! Mesaje disperate ale mamei la peste 40 de ore de la disparitia fetitei
Miercuri dimineața s-au reluat căutările în zona lacului Tarnița, unde au dispărut un bărbat și doi copii ai săi. Din păcate căutările se pot face doar la suprafața lacului, datorită stratului gros de gheață, scafandrii încercând să cerceteze sub gheață cu ajutorul unui sonar. Între timp mama continuă mesajele disperate pe o rețea de socializare. 

Rectifica

Căutările au fost reluate în jurul ore 9.30 pe lacul Tarnița, însă gheața groasă îi împiedică pe scafandrii să intre sub apă. Astfel, vor încerca să cerceteze adâncurile lacului cu ajutorul unui sonar, simultan cu extinderea căutărilor în pădurile din zonă. 

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Anca Purdea, a declarat că mai multe echipaje de poliţişti, pompieri, jandarmi şi salvamontişti au reluat, miercuri, căutările bărbatului dispărut alături de doi dintre copiii săi în zona lacului Tarniţa, cât şi pe lac.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Constantin Greblă, a declarat că patru scafandri îi vor căuta pe cei trei dispăruţi cu barca pe lac. “Au plecat la Tarniţa patru scafandri, dar vor căuta doar din barcă. Procedura şi echipamentul nu permit scufundări la temperaturi joase şi când este gheaţă”, a spus Greblă.

 

Mama Alexandrei, fetița dispărută alături de tatăl său, Nicolae Lăpuște, și un frate, continuă să facă disperată apel pe Facebook. “Cautam scafandrii cu echipament care pot intra sub gheata la adamcimi de maxim 60 de metrii. Numar de contact: 0747011445, sau sunati la 112.  Va rog distribuiti!”, a scris femeia în jurul ore 12.00 pe rețeaua de socializare. În urmă cu aproxiamtiv opt ore posta: “41 de ore de la disparitie…continuam sa cautam si sa speram !!! Multumesc tuturor celor care m-ati sunat, chiar si din strainatate ca sa ma incurajati si va rog inca o data sa distribuiti ca sa o gasim…”. 

 

Citeste si:

Apel cutremurator al mamei fetitei de trei ani: “Va rog sa distribuiti fotografia!”

Cautarile celor trei persoane disparute vor fi reluate miercuri! Un sonar a gasit pe fundul lacului trei obiecte!

Barbatul si cei doi copii disparuti in zona lacului Tarnita, dati in consemn la frontiera

Socant! Un barbat si-a luat copiii si a disparut in zona lacului Tarnita, anuntand ca se va sinucide!



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou