Reactualizat la:

Sancţiuni pentru autorităţi, dacă nu finalizează gropile de gunoi ecologice

Sancţiuni pentru autorităţi, dacă nu finalizează gropile de gunoi ecologice
CLUJ-NAPOCA. Primul contract de finanţare privind managementul deşeurilor în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu a fost semnat astăzi la Cluj-Napoca de către Nicolae Nemirschi, Ministrul Mediului şi preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud.

 (1 comentariu)

Cu această ocazie ministrul Nemirschi a spus că în data de 16 iulie vor discuţii „dure” cu autoritatile locale care nu respecta termenele si din cauza carora tara va primi amenzi de la Uniunea Europeană şi a promis că se vor găsi sancţiuni pentru cei vinovaţi. „Trebuie să fim realişti, nu vom putea închide toate gropile. Nu s-au ocupat ca să le uşureze lor viaţa cu 85% bani europeni. Până la urmă nu este vina ministerului Mediului că ei nu şi-au făcut treaba. Iar lucrurile acestea trebuie să se ştie. Nu ştiu ce este mai important, o viaţă normală sau o candidatură de nu ştiu care ales local. Credeţi-mă că am tot căutat soluţii” a spus Nemirschi. El a precizat că una din variantele de sancţionare este de transferare a amenzii către autorităţile din cauza cărora s-au produs aceste întârzieri.

Ciprian Iancu

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Totul despre relațiile online
Dacă încă nu ți-ai găsit jumătatea nu trebuie să intri în panică, indiferent de vârstă. mai multe »
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou