Reactualizat la:

Sambata se deschide Ziua Recoltei!

Sambata se deschide Ziua Recoltei!
Sâmbătă, 1 octombrie 2011, de la ora 10.00, pe platoul Sălii Sporturilor va avea loc deschiderea oficială a Zilei Recoltei. 

În perioada 1 – 2 octombrie, între orele 7.00-18.00, sunt aşteptaţi producătorii agricoli din judeţ, dar şi cetăţenii dornici să achiziţioneze produse proaspete, direct de la producător, la preuri accesibile. Pentru că buna dispoziţie, cântecul şi jocul popular nu pot lipsi de la un astfel de eveniment, mai multe ansambluri folclorice, care vor reprezenta zone ale judeţului Cluj, vor urca pe scena amenajată în zona Sălii Sporturilor. În cadrul acestui eveniment vor fi organizate concursuri pentru cel mai mare cartof, roşie, dovleac, etc., câştigătorii urmând a fi recompensaţi cu diplome.

 Totodată, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor producătorilor agricoli, la eveniment va fi prezentă Camera Agricolă a judeţului Cluj, a cărei reprezentanţi vor oferi detalii despre accesarea fondurilor europene în agricultură şi a măsurilor implementate de această instituţie. Evenimentul este organizat de Primăria Cluj-Napoca, cu sprijinul Asociaţiei Meşterilor populari clujeni, a Breslei meşteşugarilor din Transilvania şi a Camerei Agricole a judeţului Cluj

 

Ziua recoltei la Cluj-Napoca

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou