Reactualizat la:

Salariaţii din administraţia publică locală intra maine in greva de avertisment

Salariaţii din administraţia publică locală intra maine in greva de avertisment
CLUJ-NAPOCA. Mâine, 2 februarie 2010, timp de două ore, la începutul programului, peste 50.000 de salariaţi din administraţia publică locală, primării şi consilii judeţene, vor intra în grevă de avertisment, având ca revendicări păstrarea locurilor de muncă si păstrarea veniturilor salariale din luna decembrie 2009.

Pe perioada grevei de avertisment, va fi afişat pe fiecare uşă de acces în instituţii un anunţ despre grevă şi motivele declanşării ei, iar publicul nu va avea acces în instituţii în această perioadă.

“Dacă reprezentanţii Guvernului României nu organizează, în regim de urgenţă, negocieri şi dezbateri în vederea găsirii de soluţii pentru a nu afecta locurile de muncă şi veniturile salariale pe anul 2010, începând cu data de 12 februarie 2010 va fi greva generală” a declarat Valer Suciu, presedinte Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratie.

La nivelul judeţului Cluj un număr de aproape 4.250 salariaţi din sistemul de administraţie locală vor participa la greva de avertisment, fiind afectate toate cele 81 de primării din judeţ, cu toate instituţiile din subordine, la care se adaugă Consiliul Judeţean Cluj, cu toate instituţiile din subordine.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou