Reactualizat la:

Sacrificarea mieilor, în Piața Ioșia

Măcelarii vor fi la dispoziţia orădenilor în Piaţa Ioşia şi anul acesta Măcelarii vor fi la dispoziţia orădenilor în Piaţa Ioşia şi anul acesta
Scris de Dan Birta - Înainte de Paştele Catolic, sacrificarea mieilor va începe joi, 18 aprilie, iar înainte de Paştele Ortodox miercuri, 24 aprilie.

Rectifica

Și anul acesta, poate pentru ultima dată, mieii vor fi sacrificați în Piața Ioșia în preajma Sărbătorilor pascale. Potrivit informațiilor primite de la Administraţia Domeniului Public (ADP) Oradea, Direcția Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor a aprobat deschiderea Centrului de comercializare și sacrificare a mieilor din cadrul Pieţei Ioşia, cu ocazia sărbătoririi Paştelui.

Orar şi condiţii

Piaţa de miei va fi deschisă pentru cumpărători după următorul program: joi, 18 aprilie, între orele 9:00-17:00; vineri, 19 aprilie, între orele 9:00-17:00 și sâmbătă, 20 aprilie, între orele 9:00-13:00.

În săptămâna dinaintea Paștelui Ortodox, Piața de miei va fi deschisă de miercuri, 24 aprilie, până vineri, 26 aprilie, între orele 9:00-17:00, iar sâmbătă, 27 aprilie, între orele 9:00-13:00.

Comercianţii de miei vor plăti către ADP SA o taxă de sacrificare şi vânzare în valoare de 10 lei/buc./zi, accesul acestora și al mieilor în piață având loc zilnic, începând cu ora 8:00.

Tariful încasat de ADP de la măcelari pentru serviciile de sacrificare a mieilor este de 75 lei/zi/măcelar, iar verificarea stării de igienă și de sănătate a măcelarilor se va face zilnic, între orele 8:30-9:00.
Măcelarii trebuie să aibă echipament minim de protecție sanitară şi să dețină instrumentarul necesar desfășurării activității – toate din materiale igienizabile și inoxidabile, respectiv să aibă o stare de sănătate corespunzătoare – atestată cu fișă de aptitudini vizată de un medic specialist în Medicina Muncii.

Producătorii trebuie să aibă asupra lor, pentru atestarea eligibilității din punct de vedere al sănătății animalelor, următoarele documente: certificatele sanitar-veterinare care atestă starea de sănătate a mieilor, formularele de mișcare și formularul privind furnizarea informațiilor referitoare la lanțul alimentar. Pentru a dovedi calitatea de crescători de animale, ei trebuie să dețină și să prezinte atestatele de producători și carnetele de comercializare, iar pentru operatorii economici, copia după CUI și avizul de însoțire a mărfii.

Este interzisă prezența în zona Centrului de sacrificare a animalelor din alte specii decât ovină și caprină, precum și a animalelor din specia ovină și caprină în vârstă mai mare de 6 luni.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Interviu Jurnal Bihorean: Dragoş Petre, partner, CFO Morphosis Capital
Firmele care nu vor să-şi finanţeze afacerile prin intermediul băncilor, din diferite motive, precum şi cele care [...] mai multe »
Atelier de încondeiat ouă
Muzeul Ţării Crişurilor şi Asociaţia „Micul beiuşean” organizează un atelier cu participare liberă. mai multe »
Au celebrat bucuria pascală
Catolicii din întreaga lume marchează astăzi Învierea Domnului, iar ortodocşii şi greco-catolicii, Floriile. mai multe »
Creștinii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc Floriile
Sărbătoarea comemorează un eveniment menționat de toate cele patru evanghelii: Intrarea triumfală a lui Isus [...] mai multe »
Romantici pasageri, In seara Centenarului
Cand artificiile luminau Piata Unirii, trubadurii oradeni Calin Pop (Celelalte Cuvinte) si Raul Silaghi au deschis [...] mai multe »
Critical Mass – pledoarie pentru mersul pe bicicletă
Evenimentul promovează mijloace alternative de transport și atrage atenţiei asupra problemelor de siguranţă a celor [...] mai multe »
Zeci de mii de orădeni au umplut Piața Unirii la concertul „Tradițional” susținut de Andra
Cu ocazia aniversării a 100 de ani de administrație românească în Oradea, Andra și Orchestra Fratilor Advahov, [...] mai multe »
22 de elevi au ecologizat malurile Crișului Repede
Un grup de 22 de elevi, de la Colegiul Tehnic Nr.1 Vadu Crișului, au lăsat deoparte jocurile pentru a curăța [...] mai multe »
Acoperişul Palatului Episcopal Greco-Catolic va fi finalizat în iunie
Acoperişul Palatului Episcopal Greco-Catolic va fi finalizat până în mijlocul lunii iunie, urmând ca până în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou