Reactualizat la:

S-a făcut „peşte” ca să aibă bani de jocuri de noroc

Cluj-Napoca. Un tânăr a fost arestat, marţi, de Tribunalul Cluj, pentru trafic de minori şi proxenetism, după ce a obligat mai multe fete să practice prostituţia. Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor în urmă cu două luni, la sesizarea Direcţiei Judeţeană pentru Protecţia Drepturilor Copilului Cluj.

Anchetatorii spun că bărbatu racola tinere din familii dezorganizate, cu posibilităţi materiale reduse, cărora le câştiga mai întâi încrederea printr-un comportament protector. Ulterior, el le lua din familii şi le convingea să locuiască împreună, în spaţii improprii – barăci părăsite sau subsoluri de blocuri. În momentul în care tinerele se ataşau de bărbat, acesta îşi schimba brusc comportamentul şi prin violenţe le obliga să se prostitueze, în zona unui pod rutier din municipiul Cluj-Napoca. Refuzul tinerelor sau faptul că la sfârşitul zilei nu îi predau suficienţi bani era aspru pedepsit, acestea fiind bătute cu sălbăticie. Potrivit IPJ Cluj, până acum au fost identificate două victime ale bărbatului – una în vârstă de 17 ani, iar cealaltă în vârstă de 24 de ani.

Bani de ţigări şi băutură
O tânără obţinea din prostituţie între 150 şi 300 de lei pe zi, iar banii erau cheltuiţi de către bărbat, pentru alcool, ţigări şi jocuri de noroc. Tinerele au mărturisit că au încercat să fugă, dar că proxenetul le găsea întotdeauna. Una dintre ele a ajuns până în Italia, dar a fost adusă cu forţa înapoi. Proxenetul a fost prins luni, în Cluj-Napoca, a doua zi fiind arestat. Acuzaţiile care i se aduc sunt trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism. Bărbatul riscă să petreacă între 3 şi 18 ani după gratii.

Bianca Preda

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou