Reactualizat la:

Românca aflată în avionul dispărut deasupra Atlanticului era profesoară în Franţa

Românca aflată în avionul dispărut deasupra Atlanticului era profesoară în Franţa
Românca aflată în avionul care s-a prăbuşit, luni, în Atlantic, este o buzoiancă de 34 de ani, plecată de mulţi ani în Franţa, unde era profesor universitar la Ecole du Bois.

Rectifica

Cu două săptămâni în urmă organizase la Poiana Pinului, la 30 de kilometri de municipiul Buzău, o petrecere de nuntă pentru apropiaţii din România, după ce anul trecut se căsătorise legal în Franţa.

Violeta Băjenaru-Declerk a terminat Colegiul Naţional P.P. Hasdeu în 1994, într-o promoţie ”foarte reuşită”, cum a descris-o actualul director al şcolii, profesorul Ionel Banu. ”Am cunoscut-o, nu foarte bine, pentru că nu predam la clasa ei de mate-info, dar ştiu că era o elevă inteligentă şi silitoare. A avut ambiţie şi a reuşit să îşi clădească o carieră asa de frumoasă într-un timp atât de scurt. E tragic şi nu mai avem ce face decât să regretăm. Ştiu că a terminat ASE-ul şi apoi Universitatea Româno-Americană după care a plecat din ţară”, a spus profesorul Banu.

Părinţii Violetei, foşti ingineri agronomi, locuiesc într-o casă bătrânească din localitatea Luciu şi într-un apartament din oraşul Buzău, unde Violeta şi sora ei, Elena, cu doi ani mai mare, au copilărit. Părinţii sunt şocaţi şi nu au dorit să stea de vorbă cu reprezentanţii presei. Vecinii sunt şi ei la fel de uimiţi. “Am cunoscut-o pe asta mică şi era o isteaţă. Era din familie bună. Domnul Băjenaru a fost director la Direcţia Agricolă, după Revoluţie, iar doamna Băjenaru a fost şi ea ingineră, cred că tot acolo”, ne-a spus Mariana Gheorghe, o vecină.

Cursa AF 447 a plecat din Rio duminică seară şi ar fi trebuit să aterizeze marţi la Paris, dar  nu a mai ajuns. A dispărut, având la bord 216 pasageri şi 12 membri ai echipajului, între Brazilia şi Africa.

La 24 de ore de la dispariţia Airbus, practic nu mai există speranţe de a fi găsiţi supravieţuitori. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a recunoscut că şansele de găsire a unor supravieţuitori “sunt infime”.

Dacă se confirmă, acesta ar fi cea mai mare catastrofă din istoria Air France, care nu a mai avut accidente soldate cu decese de la prăbuşirea unui Concorde în iulie 2000, când au murit 113 persoane.

La bord sunt 32 de naţionalităţi, dintre care 73 francezi, 58 brazilieni şi 26 germani. De asemenea, se află şi o româncă.

Căutările s-au concentrat pe o zonă situată la mai mult de 1.100 kilometri distanţă de coastele braziliene, la nord şi nord-est de oraşul brazilian Natal.

“Lucrăm cu ultimul contact pe care l-am avut cu aparatul”, a explicat el.

Compania braziliană TAM a spus că echipajul unuia dintre avioanele sale a reperat “pete deschise la culoare” la suprafaţa oceanului.”Vom căuta toată noaptea, trebuie să acţionăm rapid, ca şi cum ar fi supravieţuitori”, a spus un oficial.

Mai imulte ţări sunt implicate în căutări – Brazilia, Franţa, care a trimis două avioane de recunoaştere. Brazilia a localizat şase avioane, două elicoptere, precum şi trei nave care se duceau spre zona în care avionul a dispărut, .la 1.100 kilometri distanţă de Natal.

SUA au trimis un avion militar de observaţie şi o echipă de salvare care se va alătura marţi căutărilor, după ce Parisul a cerut Pentagonului să ajute la localizarea aparatului.

Nu se vede nicio urmă a aavionului şi niciuna dintre cele trei  balize de avarie nu au emis semnale, ceea ce “demonstrează că totul s-a petrecut foarte repede”.

Ultimul mesaj trimis automat de aparat pentru a semnala o pană electrică a fost primit la 02.14 GMT (05.14, ora României).

“Probabil avionul a fost lovit de fulger”, a declarat Francoise Brousse, director de comunicaţii al Air France. “A intrat într-o zonă cu furtuni, cu turbulenţe puternice”, a spus el.

Avionul avea un echipaj foarte experimentat, comandantul de bord având 11.000 de ore de zbor la activ.

Sursa: NEWSIN



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Nou accident în Ungaria: două autoturisme românești s-au ciocnit. Un român a murit
Un nou accident cu români a avut loc, joi, în apropiere de Budapesta, în care au fost implicate două autoturisme [...] mai multe »
Un român de 54 de ani, mort în accidentul feroviar din Italia
Două persoane și-au pierdut viața, dintre care un român, și alți 18 au fost răniți ușor în urma unui accident [...] mai multe »
Decizie a unei instante din New York: presedintele SUA nu ii poate bloca pe Twitter pe critici
Un tribunal din New York a decis că Donald Trump nu poate bloca pe nimeni pe contul său oficial de Twitter, pentru că [...] mai multe »
Gwen Stefani ar putea renunta la muzica
Cântăreața americană Gwen Stefani a anunțat, într-un interviu, că se află la capătul călătoriei ca muzician.  mai multe »
Masinile diesel, interzise pe mai multe strazi din Hamburg
Mașinile diesel care nu sunt Euro 6 vor fi interzise pe mai multe străzi din Hamburg. Decizia intră în vigoare din [...] mai multe »
UPDATE | Nouă români au decedat în accidentul de lângă Budapesta
Nouă persoane au murit marți, în apropiere de Budapesta, în urma unui accident dintre un microbuz și un camion. [...] mai multe »
China va reduce taxele de import pentru autovehicule la 15%
Ministerul de Finanţe de la Beijing a anunţat marţi că va reduce taxele de import pentru autovehicule de la 25% la [...] mai multe »
Suedia distribuie pliante prin care cetăţenii primesc instrucţiuni pentru cazul unui război
Guvernul Suediei a editat o versiune actualizată a unui pliant prin care îndeamnă cetăţenii să se pregătească [...] mai multe »
S-a stabilit data europarlamentarelor: 23 și 26 mai 2019!
Consiliul Uniunii Europene a adoptat marţi o decizie prin care viitoarele alegeri europarlamentare se vor desfăşura [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou