Reactualizat la:

Roger Federer revine la turneele de zgură după 3 ani

Roger Federer revine la turneele de zgură după 3 ani
Roger Federer (7 ATP) a anunțat că va concura în acest sezon pe zgură, deși în ultimii 3 ani a spus pas turneelor pe această suprafață. Ultimul fusese bifat în 2016, la Openul Romei. Decizia luată de fostul lider mondial ATP avea la bază probleme de ordin medical.

Accidentările suferite de-a lungul carierei, la picioare, l-au făcut să evite zgura, suprafață care solicită foarte mult articulațiile. Acum, Federer spune că este pregătit să revină. ”Da, voi reveni pe zgură. Asta nu înseamnă că este ultimul sezon pe zgură sau că vreau să joc pentru ultima dată înainte să mă retrag. Nu acesta a fost gândul meu. M-am hotărât să mă întorc pentru că în perioada de pauză corpul meu s-a refăcut. Am vorbit cu familia mea, cu echipa și am decis să că e momentul”, a declarat Roger Federer, citat de express.co.uk.

Ultimul Roland Garros la care a participat elvețianul a fost cel din 2015.

Următorul turneu la care Federer va lua startul este cel de la Dubai. Va debuta luni, în compania neamțului Philipp Kohlschreiber.

Sursa: Mediafax

Rectifica

Taguri: ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Ştiri sportive
România va juca cu Islanda în semifinalele Ligii Națiunilor. În finală putem întâlni câștigătoarea dintre Bulgaria și Ungaria
Vineri, la ora 13:00, a avut loc tragerea la sorți a play-off-ului Ligii Națiunilor, în urma căruia se vor afla [...] mai multe »
Messi și Demebele au revenit la antrenamente și ar putea juca în Barcelona – Inter Milano din UCL
Lionel Messi și Ousmane Dembele au revenit la antrenamente. Luni dimineață, 30 septembrie, cei doi s-au pregătit [...] mai multe »
Venus Williams, eliminată de la Beijing, după ce a ratat două mingi de meci contra lui Bencic
Belinda Bencic (10 WTA) a obținut calificarea în optimile de finală ale turneului din Beijing (China), după ce a [...] mai multe »
Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinala turneului de la Tashkent
Sorana Cîrstea (96 WTA) a învins-o, joi, pe Danka Kovinic (120 WTA), cu scorul de 7-5, 5-7, 6-1, calificându-se în [...] mai multe »
Irina Begu și Lidziya Marozava, în sferturile de finală ale probei de dublu de la Tashkent
Irina Begu și Lidziya Marozava s-au calificat, marți dimineața, în sferturile de finală ale probei de dublu de la [...] mai multe »
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund la Tashkent
Sorana Cîrstea (96 WTA) s-a calificat în turul secund de la Taskkent (Uzbekistan), luni dimineaţă, după ce a [...] mai multe »
Simona Halep își menține poziția a șasea în clasamentul WTA
Clasamentul WTA a fost actualizat luni, iar Simona Halep rămâne numărul șase mondial, cu 4803 de puncte. mai multe »
FIFA a stabilit programul Campionatului Mondial al Cluburilor 2019
FIFA a stabilit, luni, într-o tragere la sorţi care a avut loc la Zurich, lista partidelor de la Campionatul Mondial [...] mai multe »
Simona Halep s-a calificat în turul 2 la US Open
Simona Halep (4 WTA) a obținut calificarea în turul 2 la US Open, marți seară, după ce a învins-o pe Nicole Gibbs [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou