Reactualizat la:

Reprezentanţii Companiei de Apă Someş, împreună cu elevi, au plantat 2000 de puieţi în Floreşti

Reprezentanţii Companiei de Apă Someş, împreună cu elevi, au plantat 2000 de puieţi în Floreşti
CLUJ-NAPOCA. Compania de Apă Someş a organizat luni o nouă acţiune de plantare de copaci denumită “Copiii, copacii şi 100 de ani verzi”. Manifestarea face parte din cadrul proiectului pilot educaţional pentru copii, derulat în cadrul Programului ISPA şi co-finanţat de Uniunea Europeană.

Rectifica

La acest eveniment au participat elevii claselor a VI-a şi a VII-a de la Liceul „Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca care, împreună cu reprezentanţi ai Companiei de Apă Someş au plantat aproximativ 2000 de puieţi de copaci în zona sursei subterane de apă Floreşti, circumscrisă Muzeului Apei. De-a lungul timpului, în această locaţie au avut loc manifestări educative similare destinate informării şi educării ecologice a membrilor comunităţii, adulţilor şi copiilor deopotrivă.

Pe lângă această acţiune de plantare de copaci, copiilor li s-au făcut prezentari interactive privind importanţa protejării surselor de apă din zona deservită de Compania de Apă Someş S.A., a naturii în general, cât şi prezentări privind specificul şi ciclul activităţii de alimentare cu apă şi de colectare-epurare a apelor uzate, ambele cu impact asupra mediului. Toate aceste manifestări s-au bucurat de un real succes în rândul participanţilor.

Acţiunea face parte din Planul de prevenire a poluării în bazinul de captare Tarniţa – Gilău. Scopul principal este de a realiza şi menţine o calitate bună a tuturor apelor din bazinul de captare Tarniţa – Gilău şi de a asigura o calitate a apei brute conform reglementărilor UE şi ale României pentru noua priză de apă Tarniţa care a fost construită în contextul măsurii ISPA Cluj. În vederea realizării acestui scop, la nivelul Consiliului Judeţean Cluj s-a constituit Comisia de coordonare a planului de prevenire a poluării în bazinul Tarniţa – Gilău, Comisie în care au fost cooptate toate autorităţile, instituţiile şi organismele care au explicit atribuţii în domeniul protecţiei mediului şi apelor, sau care pot aduce o contribuţie în acest sens. Acest Plan are o componentă de informare-mediatizare-conştientizare proprie, în cadrul căreia s-a demarat şi proiectul pilot de educare a copiilor prin plantarea de copaci.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou