Reactualizat la:

Remus Lapusan: “Noul minister al Fondurilor Europene are rolul doar de a spala de pacate Guvernul Boc”

Remus Lapusan: “Noul minister al Fondurilor Europene are rolul doar de a spala de pacate Guvernul Boc”
Viitorul membru în Guvernul Boc, Leonard Orban, a recunoscut ieri că rata de absorbţie a fondurilor europene este de doar 3,7%, lucru care a atras atenția PSD Cluj.

Rectifica

 “Aceste cifre, care dovedesc în cele din urmă că am fost mintiţi până acum de Guvern, sunt în sine un argument că, înainte de a discuta despre un minister, cineva trebuie să îşi asume răspunderea politică. În prezent, noul minister al Fondurilor Europene este o acoperire pentru incompetenţa actualilor miniştri.” a declarat Remus Lăpuşan, preşedinte PSD Cluj.

Pentru a discuta serios despre necesitatea acestui minister, ar fi trebuit îndeplinite o serie de condiţii: Sancţionarea miniştrilor care au gestionat prost absorbţia fondurilor europene, cum sunt ministrul Internelor, ministrul Transporturilor sau cel al Dezvoltării Regionale; Tranşarea foarte clară a atribuţiilor noului minister; În loc de un minister efectiv, avem o instituţie menită să fie un fel agenţie de PR în faţa autorităţilor europene. Acestea sunt soluțiile propuse de PSD Cluj.  Schimbarea legislaţiei în domeniu pentru eliminarea intervenţiei politice a MDRT în întocmirea proiectelor şi aprobarea finanţării.   “Din păcate pentru noi cetăţenii, este clar că, la acest moment,  numirea unui ministru în plus are rostul doar să-i spele de păcate pe cei complet neperformanţi.” a adăugat Remus Lăpuşan. 

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Totul despre relațiile online
Dacă încă nu ți-ai găsit jumătatea nu trebuie să intri în panică, indiferent de vârstă. mai multe »
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou