Negocierile dintre sindicate și conducerea Nokia s-au finalizat cu un rezultat din păcate previzibil pentru cei disponibilizați: doar trei salarii compensatorii a câte 700 lei / salariu în medie.
“Se pare că ceea ce ne-a spus actualul președinte al Consiliului Județean în urmă cu doar câteva zile nu a fost altceva decât încă o minciună a PDL. Alin Tișe le promitea muncitorilor că negociează cu Nokia ca aceștia să primească un număr de 20 – 30 salarii compensatorii. Îi atragem atenția liderului portocaliu că din cauză slabelor politici economice ale nașului de la Guvern, cei 2.000 de angajați ai Nokia nu își vor găsi în cele 3 luni pentru care le sunt acordate salariile compensatorii, un alt loc de muncă. La Bochum în 2007, muncitorii au primit contravaloarea a 60 de salarii minime ale landului, adică 80.000 euro. Așa cum oficialii de la FMI nu l-au luat în seamă niciodată pe Emil Boc, nici cei de la Nokia nu l-au ascultat pe Alin Tișe. În Germania s-a implicat inclusiv statul în negocieri, dar cum la noi statul nu există ca și decizie, ci totul se hotărește la nivel de FMI, probabil cei de la compania finlandeză nu au considerat necesar să discute problemele și cu reprezentanți ai autoritiților locale.” a precizat Remus Lăpușan, președinte PSD Cluj.
Citeste si:
Alin Tise: Negociem cu Nokia acordarea a 20-30 de salarii compensatorii pentru disponibilizati!
Ce companii vor sa preia halele fabricii Nokia de la Jucu
Sindicaliştii de la Nokia din Jucu au început negocierile pentru stabilirea plăţilor compensatorii
Veste proasta pentru 2200 de clujeni: Nokia inchide fabrica de la Jucu!
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro