Reactualizat la:

Reducerile, pentru sejururile petrecute pe litoral se aplică începând de astăzi

Reducerile, pentru sejururile petrecute pe litoral se aplică începând de astăzi
Începând de astăzi, cu doar 200 de lei puteţi petrece un sejur la un hotel de trei stele de pe malul Mării Negre. Astăzi se lansează cea de-a treia ediţie a programului ”Litoralul pentru toţi”. În acelaşi timp a fost reluat şi programului ”O săptămână la mare”.

Oferta este bogată. Pentru programul “Litoralul pentru toţi”, s-au înscris aproape 50 de hoteluri, de patru, trei şi două stele. În total, peste patru mii de locuri de cazare în fiecare serie. Preţurile sunt mici. Şase nopţi de cazare la un hotel de două stele costă aproape 160 de lei de persoană. Cei care vor să se cazeze la un hotel de patru stele trebuie să scoată din buzunar 380 de lei. Programul se încheie pe 15 octombrie.

Alte 3500 de locuri de cazare au fost puse la dispoziţia turiştilor prin programul “O săptămână la mare”. Ca să atragă câţi mai mulţi turişti, Federaţia Patronatelor din Turism a decis să menţină aceleaşi tarife ca la ediţia din luna iunie. Astfel, pentru şase nopţi de cazare la un hotel de o stea, fără masă inclusă, un turist trebuie să achite 129 lei. La un hotel de trei stele, pachetul costă 189 de lei de persoană. Oferta se adresează tuturor categoriilor de turişti. Biletele au fost puse în vânzare prin intermediul agenţiilor de turism din întreaga ţară


Sursa: Realitatea TV

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Gata cu injuriile pe Facebook! Poliția a amendat un bărbat pentru injurii aduse unor persoane pe Facebook, instanța susținând acțiunile polițiștilor
Un bărbat care a adus injurii unei persoane pe Facebook a fost amendat prin poștă, după ce contravenția a fost [...] mai multe »
Tudorel Toader și-a prezentat demisia de la conducerea Ministerului Justiției
Tudorel Toader și-a înaintat, joi, demisia din postul de ministrul al Justiției, șefului Executivului, premierul [...] mai multe »
Aproximativ 120 de persoane au fost evacuate dintr-un mall. Șase oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale
Peste 120 de oameni au fost evacuați, joi seara, dintr-un supermarket aflat la parterul unui centru comercial din [...] mai multe »
Proiectul de modificare a Codului Penal a trecut de Senat
Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de modificare a Codului Penal, în forma elaborată de către Comisia specială [...] mai multe »
Ministrul Justiției a rămas fără sprijinul politic al PSD. Cine va veni în locul lui Tudorel Toader
Conducerea Partidului Social Democrat a decis, miercuri, în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv, retragerea [...] mai multe »
Sprijinul acordat fermierilor pentru cultura usturoiului va fi majorat la 3.000 de euro/ha
Sprijinul acordat fermierilor pentru cultura usturoiului va fi majorat de la 1.000 de euro/ha la 3.000 de euro/ha, [...] mai multe »
Evoluţii pozitive pe piaţa construcţiilor în 2018 şi 2019
Piaţa construcţiilor a înregistrat o creştere de 5,6% în 2018, faţă de anul 2017, iar numărul locuinţelor [...] mai multe »
Galați: Tânăr bătut crunt de mai mulți taximetriști. Poliția face anchetă
Un tânăr de 19 ani a fost bătut crunt de mai mulți taximetriști în orașul Galați, după ce între el și [...] mai multe »
Cele mai periculoase drumuri din Europa. România este pe primul loc
România se află în sfârșit pe locul întâi într-un top european. Din nefericire, topul este al țărilor în care [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou