Reactualizat la:

Război pentru “teritorii” între taximetriştii din Cluj-Napoca şi cei din Floreşti

Război pentru “teritorii” între taximetriştii din Cluj-Napoca şi cei din Floreşti
Cluj-Napoca. Polus Center a devenit teren de luptă între taximetriştii din Cluj-Napoca şi cei din Floreşti, cele două părţi acuzându-se reciproc că îşi încalcă una alteia teritoriul.

 (7 comentarii)

Cei care practică taximetria în municipiu îi acuză pe floreşteni că vin în oraş să le fure “pâinea”, în vreme ce taximetriştii din Floreşti motivează că şi locurile de taxi de la Polus Center, aflat pe raza comunei clujene, sunt pline de maşini din Cluj-Napoca. “Sunt sute de maşini din Floreşti care vin la noi aici în Cluj-Napoca să lucreze. Nu ni se pare corect, să rămână acolo să-şi facă treaba”, a tunat unul dintre taximetriştii prezenţi miercuri la Sala Sporturilor pentru miting. Grigore Sărmăşan, liderul Sindicatului Liber al Taximetriştilor “Napoca”, a venit cu soluţia: “Dacă legea spune că pe baza autorizaţiilor avem voie să practicăm taximetria numai în Cluj-Napoca, valabil pentru noi cei de aici, atunci aşa vom face, iar cei Floreşti să rămână acolo. Nu ne interesează!”. Până la noi reglementări şi amenzi va rămâne în seama celor două părţi implicate în conflict să se urmărească reciproc în trafic.  

Rectifica



Comentarii 7

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou