Reactualizat la:

Pulsul grevei în Cluj-Napoca: situaţia generală este de grevă, însă nu peste tot!

Pulsul grevei în Cluj-Napoca: situaţia generală este de grevă, însă nu peste tot!
Cluj-Napoca. Sindicatele din primării, consilii judeţene şi instituţiile publice subordonate acestora precum şi cadrele didactice au început pe 31 mai greva generală pe perioadă nelimitată. Au existat şi anumite excepţii, unele dintre ele admise şi ştiute, alte mai puţin.

 (1 comentariu)

Rectifica

În altă ordine de idei, la Primărie uşile erau închise, iar clujenii au fost întâmpinaţi cu anunţul cu greva. „Am sunat vineri pentru o problemă destul de importantă şi mi-au spus să revin astăzi. Am sunat din nou de dimineaţă, mi-au spus că sunt în grevă şi am venit aici. De revoltat problema nu mi-o pot, aşa că sunt nevoit să aştept”, ne-a precizat unul dintre oamenii care au venit astăzi cu treburi la Primărie.

 

Unele dintre direcţiile subordonate Consiliului Judeţean sunt în grevă, alte nu

La Consiliul Judeţean nu erau amplasate pe uşile din exterior anunţurile cu grevă. Mai mult, sunt direcţii subordonate instituţiei clujene care nu sunt în grevă, angajaţii de acolo desfăşurându-şi activitatea de zi cu zi. „Consiliile Judeţene din mai multe judeţene participă la grevă, însă între-adevăr sunt direcţii care se subordonează acestora şi care îşi desfăşoară activitatea normal. Este cazul, de exemplu, al Direcţiei pentru Protecţia Copilului, acolo unde serviciile fiind direcţionate către copii angajaţii de acolo nu participă la grevă”, ne-a confirmat Valer Suciu, preşedintele Federaţiei Naţională a Sindicatelor din Administraţie.

 

Situaţie neclară în şcoli

Grevă sau nu şcolile vuiau de dimineaţă de elevi. La majoritatea şcolilor din Cluj-Napoca anunţurile cu greva era amplasate, dar elevii veneau la şcoală. Nu s-au ţinut ore propriu-zis, ci numai în cazuri urgente profesorii s-au pus la catedre. „Nu se fac ore în general. Sunt doar câţiva colegi care au făcut ore, din cauza faptului că nu aveau note suficiente, dar nota generală este de grevă”, a spus pentru Clon.ro Rodica Mihadaş, profesoară de matematică la Liceul Emil Racoviţă.

 

Profesorii nu cred că anul şcolar se va pierde!

Profesorii au intrat în grevă, însă sunt aproape convinşi că nu se va pune problema pierderii anului şcolar. Problema ar cauza mai curând o amânare a încheierii situaţiilor la învăţătură. „Nu ştim dacă se încheaţă anul şcolar. Cred că nimeni nu este inconştient că creadă că anul şcolar se pierde. Poate că se amână terminarea, încheierea acestuia. Chiar nu cred că este o gaură în cer pentru toată lumea”, a spus pentru Clon.ro Rodica Mihadaş, profesoară de matematică la Liceul Emil Racoviţă.

 

Unii nu au „aderat” la grevă pentru că nu le ajung banii!

Cei care au intrat pe 31 mai în grevă nu sunt foarte optimişiti în ceea ce priveşte deznodământul mişcării lor. Unii dintre profesorii care s-au ţinut de cuvânt şi nu au intrat la ore au afirmat că există cazuri în care colegii lor au preferat să ţină orele pentru că nu au suficienţi bani. Astfel, aceştia nu îşi pot permite să le fie tăiate la pontări mai multe zile, timp în care au fost în grevă. Ca atare, există şi instituţii în care s-au ţinut orele de curs. Un număr de 2791 de cadre didactie participă la grevă, adică 34,43% din totalul de personal existent în judeţ. Examenul de bacalaureat se va desfăşura, din acest punct de vedere, fără nicio problemă.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou