„Noi, social democraţii, am susţinut de câţiva ani că este nevoie de o sărbătoare a oraşului, însă felul în care aceasta a fost organizată lasă mult de dorit. Cel puţin primele zile ale evenimetului par a fi mai degrabă o serbare câmpenească decât o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului. În plus, nu putem să atragem turişti sau să îi convingem să se întoarcă pe cei care vin dacă avem toate străzile pline de cerşetori, iar municipalitatea nu ia nicio măsură în această privinţă” a precizat Remus Lăpuşan, preşedinte PSD Cluj.
„Nu este posibil ca pentru un eveniment pe care PDL l-a anuntat a fi unul care precede candidatura oraşului nostru la titlul de Capitală Culturală Europeană 2020, să închidem timp de o săptămână centrul unui oraş sufocat oricum de trafic. Îi amintim domnului Apostu că oraşul al cărui edil este, are centuri ocolitoare doar în declaraţiile lui Emil Boc. În realitate, circulaţia este în continuare concentrată în interiorul municipiului. Este revoltător că am umplut centrul oraşului de bere şi pet-uri în condiţiile în care există câteva alte variante de locaţii pentru acest tip de evenimente: Hoia, Sf Ion sau platoul Salii Sporturilor. Nu cred că este necesar să blocăm un oraş pentru ca Sorin Apostu să îşi facă repetiţia generală pentru campania electorala din 2012. Cu atât mai mult cu cât felul în care Zilele Clujului au început nu are nicio legătură cu candidatura la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2020” a mai precizat Lăpuşan.
Maratonul Clujului a inceput: peste 400 de persoane au luat startul
Start la Serbarile medievale ale Clujului