Reactualizat la:

Protestul angajaţilor din finanţe poate bloca plata salariilor din sistemul bugetar

Protestul angajaţilor din finanţe poate bloca plata salariilor din sistemul bugetar
Protestul spontan al angajaţilor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj poate bloca plata salariilor din sistemul bugetar şi încasările la bugetul de stat operate prin Trezoreria Cluj, a declarat, joi, directorul instituţiei, Mihai Costin.

Rectifica

Costin a spus că va încerca să discute cu angajaţii Trezoreriei pentru a-i convinge să se reîntoarcă în birouri şi a nu bloca complet activitatea.

“Activitatea Direcţiei de Finanţe Cluj este blocată, dar sper să nu dureze şi să se găsească soluţii. Faptul că nu lucrează Trezoreria creează probleme, astfel încât nu mai intră bani la bugetul de stat, nu se fac plăţi. Dacă greva va continua, nu se mai derulează nicio plată, iar salariilor bugetarilor din 14 şi 15 octombrie nu vor mai fi plătite”, a spus Costin.

Acesta a precizat că angajaţii care protestează nu vor fi plătiţi pentru perioada în care au încetat activitatea.

Protestatarilor de la Direcţia de Finanţe Cluj li s-au alăturat şi cei de la Garda Financiară, care s-au solidarizat cu mişcarea spontană a colegilor lor, astfel încât numărul persoanelor aflate în curtea Direcţiei de Finanţe Cluj depăşeşte 200.

Cele două intrări ale instituţiei sunt închise, iar pe uşi au fost lipite afişe pe care scrie “Grevă”.

Peste 200 de angajaţi ai Ministerului de Finanţe protestează, de miercuri după-amiază, pe holurile instituţiei.

Ultima rundă de discuţii între Gheorghe Ialomiţianu şi liderii sindicali s-a încheiat fără rezultat, în noaptea de miercuri spre joi, după aproximativ patru ore, ministrul afirmând încă o dată, la ieşirea din Ministerul de Finanţe, că stimulentele trebuie acordate pe criterii de performanţă, celor care reduc evaziunea fiscală.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, joi dimineaţă, la intrarea în instituţie, că în cazul celor care sunt în grevă va fi aplicată legea, iar cei care îşi desfăşoară activităţile în mod legal nu vor fi sancţionaţi.

Ialomiţianu a spus că joi va continua discuţiile cu întreg personalul Ministerului Finanţelor, astfel încât să fie luate măsurile cele mai bune.

Ministrul a spus că negocierile vor fi în limitele legii şi că susţine un sistem de salarizare echitabil pentru angajaţi, reafirmând că stimulentele trebuie acordate angajaţilor pe criterii de performanţă.

Gheorghe Ialomiţianu a mai spus că prin Legea salarizării unitare sporurile vor fi incluse în salarii, astfel încât să fie creat un sistem de salarizare echitabil.

El a adăugat că salariile trebuiau incluse în grilă în 2009, însă acest lucru nu s-a făcut şi se încearcă acum corectarea acestui lucru, prin noua lege a salarizării.

Ialomiţianu a subliniat că Legea salarizării este în Parlament, unde se aşteaptă votul final şi a făcut un apel la parlamentari să se prezinte la vot.

După declaraţiile la intrarea în Ministerul Finanţelor, Ialomiţianu a intrat în instituţie, unde a fost primit cu huiduieli de cei aproximativ 200 de angajaţi care protestează de aproape 24 ore.

La scurt timp după ce a intrat în biroul său, Gheorghe Ialomiţianu a anunţat o nouă rundă de negocieri cu sindicatele la ora 12.30, însă a subliniat că discuţiile vor avea loc în limita legii.

În faţa sediului Ministerului Finanţelor au venit, joi dimineaţă, mai mulţi angajaţi de la administraţiile financiare din toate sectoarele Capitalei, aceştia spunând că vor rămâne cât timp va fi necesar pentru a-şi reprimi drepturile.

Liderul Alianţei “Sed Lex”, Vasile Marica, le-a spus oamenilor care s-au adunat în faţa Ministerului Finanţelor că sindicaliştii vor discuta cu Gheorghe Ialomiţianu, de la care aşteaptă o semnătură pentru ca angajaţii să îşi reprimească stimulentele.

El le-a spus acestora că angajaţii i-au transmis lui Ialomiţianu că “vor un ministru curajos”, precizând că nu i-au cerut să îi primească la discuţii, ci doar să semneze pentru stimulente.

Joi dimineaţă au încetat activitatea, pentru a doua zi consecutiv, angajaţii de la direcţiile de finanţe din Cluj, Iaşi, Prahova, Buzău, Timiş, Constanţa, Braşov, Vaslui, Neamţ, Galaţi, Alba, Arad, Gorj, Dâmboviţa, Argeş, Bihor, Covasna, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Hunedoara, Satu Mare.

Mediafax

Taguri: , , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou