Reactualizat la:

Program de concerte

Filarmonica de Stat „Transilvania“ – vineri, 12 septembrie
– ora 19.00 – Tineri dirijori/Tineri interpreţi (dirijori: Radu Pantea, Matei Pop; solişti: Marius Lăcraru, Ionuţ Hergane). În program vor fi Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră de F. Popovici, Adagio din Simfonia a X-a de G. Mahler, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în Mi bemol major de F. Liszt şi Uvertura la opera Tamhauser de R. Wagner. Biletele se pot cumpăra de la noul sediu al Filarmonicii, din Piaţa Lucian Blaga, nr. 1-3, de luni până joi, între 10.00 şi 16.00 şi vineri de la 10.00 la 14.00.

Rectifica

Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ – sâmbătă, 13 septembrie
– ora 17.00 – Concert extraordinar cu laureaţi ai concursurilor internaţionale Jeunesses musicales 2006 – 2008: Nadya Stoilova (Bulgaria), Aurelian Băcan (România), Martin Ivanov (Bulgaria), Raluca Stoica (România) şi invitaţi din Germania, Moldova, Italia. În program: Fr. Chopin, Fr. Liszt, P. Sarasate, M. Ravel, J. Strauss (în Studioul de concerte al Academiei de Muzică, strada I. C. Brătianu, nr. 25)

Opera Maghiară din Cluj – duminică, 21 septembrie
– ora 17.00 – „Mathias Rex“ de Venczel Péter, operă rock în două acte, titrată în limba română (spectacol de deschidere a stagiunii). În distribuţie: Fülöp Márton (Matia), Kele Brigitta (Orsolya), Szilágyi János, Szeibert István (Ioan Viteazul), Ádám János (Marzio), Székely Zsejke (Maria), Sándor Árpád
(Méhffy), Veress Orsolya (D-na Méhffy), Sziklavári Szilárd (călău), Pataki Enikő (Beatrix), Pataki Adorján, Veress László, Sipos László, Maneszes Márton, Molnár János, Bardon Antal, Mányoki László, Rigmányi István, Sebesi Karen Attila, Madarász Lóránt, Varga Attila, Veress Alexandrina, Mányoki Mária, Dániel Zsolt, Kulcsár Szabolcs. Scenografia şi costume: Venczel Attila, asistent regie: Vancea Elena Veronica, coregraf: Jakab Melinda, regia tehnică: Gálffy Erzsébet, regia: Vadas László.

Opera Naţională Română Cluj-Napoca – miercuri, 1 octombrie
– ora 18.30 – „Turandot“ de Giacomo Puccini, spectacol în limba italiană, dedicat împlinirii a 150 de ani de la naşterea compozitorului Giacomo Puccini (spectacol de deschidere a stagiunii). Distribuţie nouă: soprana Lavinia Cherecheş – debut, invitată, soprana Irina Săndulescu Bălan – debut, tenorul Marius Vlad Budoiu în rolul lui Calaf. Dirijor: Horvath Jozef. Biletele se găsesc la Agenţia Teatrală din Piaţa Ştefan cel Mare, zilnic, între orele 10.00-17.00 şi cu 30 de minute înainte de spectacol.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou