Reactualizat la:

Profesorii îngheaţă anul şcolar! Pe 31 mai are loc greva generală

Profesorii îngheaţă anul şcolar! Pe 31 mai are loc greva generală
Cluj-Napoca. Sindicatele din învăţământ anunţă îngheţarea anului şcolar prin intermediul unor proteste care vor culmina cu greva generală de pe 31 mai.

 (47 comentarii)

Birourile Executive ale Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET”, Federaţiei Educaţiei Naţionale şi Federaţiei Naţionale Sindicale „ALMA MATER”, reunite în şedinţă astăzi, 12 mai 2010, au aprobat următorul calendar de acţiuni comune de protest:

  1. netrecerea notelor şi a calificativelor în documentele şcolare oficiale;

  2. participarea la mitingul organizat de confederaţiile sindicale în data de 19mai 2010, în Bucureşti;

  3. neparticiparea la examenele naţionale şi la orice tip de evaluare, precum şi neîncheierea situaţiei şcolare, având drept rezultat blocarea sfârşitului de an şcolar;

  4. organizarea de mitinguri ale organizaţiilor sindicale din învăţământ în municipiile reşedinţă de judeţ şi în municipiul Bucureşti în data de 1 Iunie 2010;

  5. declanşarea grevei generale în învăţământ în data de 31 mai 2010.

Bucureşti, 12 mai 2010

Rectifica



Comentarii 47

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou