Reactualizat la:

Primii la hard enduro

Sibiu. În cea de-a doua zi a raliului Red Bull Romaniacs care se desfăşoară în perioada 13-17 la Sibiu, singura echipă romanească a preluat conducerea la clasa expert team.

Aron Gorog (nr. concurs 201) şi Michel Doumolin (nr. concurs 200), care au încheiat pe locul trei pria zi a cursei, au urcat pe primul loc deoarece primele două echipe nu au trecut printr-un punct de control orar şi au parcurs un traseu mai scurt decât ceilalţi concurenţi. Adrian Peride, reprezentantul EPA COMPANY, care îi susţine pe Aron şi Michel în cursa lor din acest an spune că e foarte incintat de cum merg cei doi: “Chiar dacă echipele din faţă au parcurs un traseu mai scurt decât noi, s-a văzut că băieţii noştri au reuşit să recupereze timp şi în aceste condiţii. Asta înseamnă că merg într-adevăr foarte bine. Trebuie să vedem cum se încheie şi ziua a doua a concursului (n.r. luni 15 sept) pentru noi”. sursa: comunicatul de presă 4media.ro.
Rareş Iordache

Cel mai greu raliu
Cea de-a V-a ediţie a raliului Red Bull Romaniacs se desfăşoară anul acesta în perioada 13-17 septembrie în zona Sibiului. La ediţia din acest an, concurenţii sunt împărţiti în patru clase: “profesionişti”, „expert single”, „expert team” şi „hobby”. Acest raliu de hard enduro este considerat ca fiind printre cele mai grele competiţii de acest gen din lume.

Rareş Iordache

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Sport Local
Gaz Metan Medias si U-Mobitelco Cluj, in semifinalele Cupei Romaniei
CS Gaz Metan Mediaş şi U-Mobitelco BT Cluj-Napoca s-au calificat în semifinalele Cupei României la baschet masculin, [...] mai multe »
Adio, Liga Campionilor! “U” Jolidon Cluj a pierdut si meciul patru
Cluj-Napoca. Vicecampioana României la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă, duminică, în [...] mai multe »
Elevii clujeni au obtinut rezultate notabile la Campionatul Mondial de Karate de la Novi Sad
Novi Sad. Consiliul Judeţean Cluj a găzduit astăzi, 30 octombrie 2012, ceremonia de premiere a celor 13 elevi [...] mai multe »
Meci nebun la Cluj: U Mobitelco – CSU Asesoft, 96-103!
Cluj-Napoca. U Mobitelco si CSU Asesoft au oferit un meci nebun la Cluj-Napoca, clujenii cedand in final cu 96-103 [...] mai multe »
O caciula prea mare? U Jolidon a inregistrat al treilea esec in Liga Campionilor
Cluj-Napoca. Vicecampioana la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de [...] mai multe »
Meciuri demonstrative de frisbee in Parcul Iuliu Hatieganu
Cluj-Napoca. Sâmbătă, 27 octombrie 2012, începând cu ora 10, ai ocazia să urmăreşti meciuri demonstrative [...] mai multe »
Primii romani care au traversat inot stramtoarea Gibraltar sunt doi clujeni de la Clubul Orca
Cluj-Napoca. E bucurie mare in clubul de inot Orca Swimming Club, deoarece doi colegi au traversat inot zilele [...] mai multe »
U Jolidon nu a putut rezista in fata campioanei Ungariei, Gyor ETO, scor 25-30
Cluj-Napoca. Vicecampioana la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de [...] mai multe »
Covaciu: Nu stim inca ce inseamna Liga Campionilor, abia mirosim acest nivel
Cluj-Napoca. Antrenorul echipei de handbal feminin "U" Jolidon Cluj, Gheorghe Covaciu, a declarat, joi, într-o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou