Reactualizat la:

Primăria va amenda asociațiile care refuză să preia terenurile de lângă bloc

O plimbare în Parcul Cetății, în final de august 2018, arată că fascinația edilitară față de acest spațiu verde s-a epuizat, pe măsură ce s-au terminat banii europeni alocați pentru amenajare O plimbare în Parcul Cetății, în final de august 2018, arată că fascinația edilitară față de acest spațiu verde s-a epuizat, pe măsură ce s-au terminat banii europeni alocați pentru amenajare
Scris de Cristina Ghilea - Regulamentul pentru spații verzi introduce obligativitatea cosirii terenurilor în fiecare lună de vară, sub amenințarea cu amenda.

Rectifica

Maxim 2.500 de lei amendă pentru asociațiile de proprietari care refuză protocolul de preluare a terenurilor din jurul blocurilor; aceeași penalizare pentru cele care nu cosesc terenurile cu frecvența cerută de Primărie. Acestea sunt cele mai importante modificări la „Regulamentul privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi publice situate în intravilan, măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în Municipiul Oradea”, care va intra în dezbaterea Consiliului Local în ședința ordinară din această lună.

Nepopulare

Primarul Ilie Bolojan anticipează că noutățile nu vor fi primite cu entuziasm de cei vizați, dar vor avea un efect important în aspectul general al urbei.

Referindu-se la asociațiile care nu vor să semneze protocoalele de preluare a terenurilor din jurul blocurilor, Bolojan a spus că sunt doar vreo 15 astfel de situații, față de 800 de altele, care „au semnat și respectă, în cea mai mare parte, aceste protocoale”.
„Acest lucru este necesar pentru că de modul în care aceste spații sunt întreținute depinde calitatea vieții din cartiere. Primăria își propune ca toate suprafețele din oraș să fie administrate de cineva. Spațiile publice, parcurile și locurile de joacă sunt administrate de Primăria Oradea, respectând acest regulament, spațiile dintre blocuri să fie preluate de asociații, iar spațiile verzi din fața caselor sau sediilor persoanelor juridice să fie în îngrijirea acestora. Astfel, va fi un administrator, un responsabil pentru fiecare porțiune de spațiu verde, ca să nu avem situații în care buruienile sunt prezențe constante în anumite zone. E vorba inclusiv de ambrozie și efectele sale”, detaliază primarul.
Conform regulamentului, cade în sarcina Poliției Locale să verifice dacă standardele impuse de acest regulament vor fi respectate de toți administratorii de terenuri.

Șase cosiri

O altă modificare introdusă în regulament este precizarea frecvenței cu care trebuie să se facă tunderea ierbii. Cei care au terenuri intravilane în administrare, care nu sunt utilizate în scop agricol, vor fi obligați la șase cosiri, o dată pe lună, a spațiului verde. Asta musai în primele două saptămâni ale lunii, pentru ca ulterior Poliția Locală să poată verifica modul în care sunt îngrijite terenurile. În caz de neconfomare, prima dată vine un avertisment, iar apoi amenda.

Pentru terenurile agricole din Oradea, porțiunile de 1-2 m de la capătul lanurilor, de lângă drumuri, vor trebui cosite o dată primăvara și o dată toamna. Neconformarea va însemna, de asemenea, amendă de maxim 2.500 lei. „Aceste măsuri vor determina un comportament de mai bună îngrijire a spațiilor verzi, reducerea suprafețelor necosite”, crede edilul.

E moral?

Chestionat despre căderea morală a Primăriei să amendeze privații, câtă vreme nu toate terenurile orașului sunt bine îngrijite, primarul a replicat că „Primăria Oradea își îngrijește terenurile bine. Asta nu înseamnă că în zonele situate înspre limita intravilanului, spre periferii, nu mai există scăpări. Nu înseamnă că nu există terenuri aflate în situații juridice complicate. Primăria Oradea alocă sume importante pentru asta”.

Condominiul obligă!

La observația că Primăria administrează spațiile verzi din banii acelorași orădeni pe care îi constrânge la cheltuieli suplimentare pentru spațiile din jurul blocurilor, primarul a invocat regulile traiului în comunitate: „Când trăiești într-un condominiu ai și responsabilitatea părților comune, cu tot cu căi de acces și spații perimetrale. În toată Europa, un cetățean care locuiește la bloc într-un condominiu e obligat să asigure, de exemplu, curățarea zăpezii la ora 5:00 a.m. dacă ninge. Și cetățenii Municipiului Oradea au două posibilități: sau fac o formă de voluntariat, care înseamnă să măture trotuarele și să îngrijească spațiile de la bloc, prin rotație sau cum doresc, sau dacă nu doresc asta, să externalizeze activitatea, inclusiv stabilind un contract cu o firmă de specialitate”, insistă Bolojan.

Acest regulament a fost supus dezbaterii publice în data de 26 iulie 2018. Până la intrarea în vigoare a noilor prevederi, asociațiile de proprietari care nu au încheiate protocoale pot contacta Compartimentul Spații Verzi din cadrul Direcției Tehnice – Primăria Oradea, în vederea încheierii acestora.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Strângere de fonduri: Orădeancă plecată cu Work & Travel în SUA, operată de urgență
Plecată în SUA cu Work and Travel, o tânără din Oradea este în stare gravă după ce i s-a descoperit o tumoare pe [...] mai multe »
Autocarul Bibliei, în Piața Unirii Oradea
Orădenii care au trecut, în aceste zile, prin Piața Unirii, au avut parte de o experiență inedită. Într-un [...] mai multe »
Calculează gradul de colmatare pe lacuri
Scopul măsurătorilor derulate de ABA Crişuri este de a determina relieful subacvatic al lacurilor. mai multe »
Bărbat găsit mort în Crișul Repede
Un bărbat de aproximativ 40 de ani a fost găsit mort sâmbătă, 20 iulie, înainte de ora 13:00, în Crișul Repede. mai multe »
Procurorii Ciprian Man și Cristian Ardelean, trimiși în judecată disciplinară de Inspecția Judiciară
Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară față de procurorii Ciprian Man și Cristian Ardelean de la [...] mai multe »
Folclor cu soare şi voie bună la Târgul Meşterilor Populari
Cea de a XXVI-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari din România se desfăşoară timp de trei zile în Parcul Bălcescu. mai multe »
Vor intona imnurile României, Slovaciei și UE, lângă traseul autostrăzii
În comuna Suplacu de Barcău, în apropierea traseului viitoare autostrăzi A3 are loc festivalul folcloric slovac. mai multe »
Bătaie în parcul central din Aleșd. Un bărbat a fost rănit grav și a fost transportat la spital
În cursul zilei de vineri, 19 iulie, patru bărbați au fost implicați într-o bătaie în parcul central din Aleșd. mai multe »
Depozitul de la Nojorid, care a luat foc luni, amendat cu 100.000 de lei
100.000 de lei este cuantumul amenzii pe care o vor aplica comisarii Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Bihor [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou