Reactualizat la:

Primaria a castigat contestaţiile la doua licitaţii privind modernizarea locurilor de joaca

Primaria a castigat contestaţiile la doua licitaţii privind modernizarea locurilor de joaca
Primăria Cluj-Napoca a câştigat ultimele 2 contestaţii formulate împotriva procedurilor de achiziţie publică la „Reparaţii şi întreţinere aparate de joacă şi dotări urbane” şi „Echipamente de joacă, piese de schimb, aparate de fitness în aer liber şi alte dotări urbane”.

Rectifica

La contestaţia privind licitaţia „Reparaţii şi întreţinere aparate de joacă şi dotări urbane” Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor” a fost de acord cu decizia autorităţii contractante de a anula procedura de atribuire, astfel încât Primăria Cluj-Napoca a avut posibilitatea de a relua această licitaţie. Deschiderea ofertelor este programată să se desfăşoare în data de 29 octombrie 2010, ora 11.00.

În ceea ce priveşte licitaţia „Echipamente de joacă, piese de schimb, aparate fitness în aer liber şi alte dotări urbane pentru municipiul Cluj-Napoca”, a doua contestaţie împotriva rezultatului procedurii de atribuire, depusă de SC King Industrial Enterprises SRL, a fost respinsă de către CNSC. Prin urmare, Primăria va încheia în cursul săptămânii viitoare acordul cadru cu firma câştigătoare Dupex pentru cele 8 loturi, care au fost iniţial contestate.

În municipiul Cluj-Napoca sunt 370 de locuri de joacă, majoritatea acestora beneficiind în ultimii ani de lucrări de modernizare, montare de noi aparate de joacă şi reparaţii ale celor existente.

“În ciuda faptului că municipalitatea a demarat încă de la începutul anului 2010 procedurile legale necesare pentru a asigura contractele în vederea continuării lucrărilor de modernizare a parcurilor şi locurilor de joacă, precum şi pentru întreţinerea acestora, aceste contestaţii, care s-au dovedit nefondate în final, au întârziat foarte mult punerea în aplicare a proiectelor şi i-au prejudiciat pe toţi clujenii de la a beneficia de aceste investiţii publice” se arata intr-un comunicat de presa al Primariei.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou