Reactualizat la:

Preţurile de consum au urcat cu 0,56% în septembrie

Preţurile de consum au urcat cu 0,56% în septembrie
Preţurile de consum au crescut în septembrie cu 0,56% faţă de august, iar inflaţia anuală a urcat de la 7,58% la 7,77%, un nou maxim al ultimilor doi ani, în condiţiile scumpirii semnificative a pâinii, legumelor, uleiului, ouălelor, transportului prin CFR şi combustibililor, potrivit INS.

 (2 comentarii)

Rectifica

Preţurile de consum au crescut uşor în august, cu 0,23%, faţă de iulie, inflaţia anuală atingând cel mai ridicat nivel al ultimilor doi ani, de 7,58%. Un nivel mai ridicat al inflaţiei a fost înregistrat în august 2008, când preţurile au raportat o creştere anuală de 8,02%.

Datele privind inflaţia în luna septembrie au depăşit media estimărilor membrilor Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România, care s-au situat la 0,4% în ceea ce priveşte rata lunară şi 7,6% pentru inflaţia anuală. Cifrele indicate de analişti au variat între 0,2% şi 0,7% în ceea ce priveşte inflaţia lunară şi între 7,3% şi 7,9% pentru rata anuală.

Comparativ cu luna decembrie, indicele preţurilor de consum s-a situat în septembrie la 106,25. Astfel, în primele nouă luni mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,87%, cele nealimentare cu 8,44%, iar tarifele serviciilor au avansat cu 5,47%.

Pe componente, preţurile au crescut cu 0,82% la mărfurile alimentare şi cu 0,34% pentru mărfurile nealimentare, iar tarifele serviciilor au avansat cu 0,62%.

În categoria mărfurilor alimentare, creşteri de peste un punct procentual ale preţurilor au fost înregistrate la “pâine, produse de franzelărie şi specialităţi” (1,02%), “legume şi conserve de legume” (3,67%), “ulei, slănină, grăsimi” (3,95%), “brânză – total” (1,24%) şi “ouă” (5,89%). Scumpiri semnificative ale subcategoriilor au fost raportate de cartofi (7,42%), ulei comestibil (4,66%) şi mierea de albine (1,15%).

La polul opus, scăderi de peste un punct procentual au fost înregistrate la fructe şi conserve din fructe, care s-au ieftinit cu 1,96%.

Pe segmentul servicii, modificări mai importante ale preţurilor au avut loc la preţurile pentru apă, canal şi salubritate (1,89%), dar şi pentru transportul urban (1,19%) şi cel prin CFR (2,93%).

În categoria mărfurilor nealimentare au avut loc puţine modificări de preţuri semnificative, respectiv numai la cărţi, ziare, reviste (1,15%) şi combustibili (1,39%).



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria România
Simona Halep a calificat România în Grupa Mondială a Fed Cup
Simona Halep a calificat România în Grupa Mondială a Fed Cup după victoria în fața lui Patty Schnyder, în [...] mai multe »
Primele vehicule blindate Piranha vor ajunge in dotarea Armatei Romaniei pana la sfarsitul anului
Conform ministrului Apărării Naţionale, Mihai Fifor, Armata României va avea la sfârșitul lui 2018 peste 30 de [...] mai multe »
Mai multe vacanțe cumpărate de români în perioada early booking
Numărul hotelurilor participante la programul "Înscrieri timpurii" este în creştere pronunţată, respectiv cu 25% [...] mai multe »
Iohannis nu o revocă pe Kovesi de la şefia DNA. Tudorel Toader, vom sesiza Curtea Constituţională
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut luni, 16 aprilie, o declaraţie de presă, la Palatul Cotroceni, [...] mai multe »
Aviz pentru urmarirea penala a lui Ion Iliescu, Petre Roman si Gelu Voican-Voiculescu
Președintele Klaus Iohannis a avizat, vineri, urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu [...] mai multe »
Elena Udrea, refugiat politic în Costa Rica!
Elena Udrea a anunțat, prin intermediul avocatului său, că a căpătat statut de refugiat politic în Costa Rica și [...] mai multe »
Dosarul Revoluţiei, pe repede înainte
Klaus Iohannis a cerut urmărirea penală a lui Iliescu, Roman şi Voiculescu mai multe »
Klaus Iohannis, despre înfiinţarea Comisiei Naţionale de trecere la moneda euro: Susţin acest demers
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj, prin intermediul consilierului prezidenţial Cosmin Marinescu, [...] mai multe »
Locomotiva trenului Interregio Baia Mare – Bucureşti, cuprinsă de flăcări
Locomotiva trenului Interregio Baia Mare – Bucureşti a fost cuprinsă de flăcări, joi seara, în staţia Gâlgău, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou