Reactualizat la:

Preşedintele Băsescu invită partidele,minorităţile şi independenţii din Parlament la consultări

Preşedintele Băsescu invită partidele,minorităţile şi independenţii din Parlament la consultări
Preşedintele Traian Băsescu a trimis joi o scrisoare preşedinţilor partidelor parlamentare, liderului Grupului minorităţilor naţionale reprezentate în Parlament şi grupului parlamentar al independenţilor, invitându-i la consultări pe subiectul desemnării unui nou premier, informează Preşedinţia.

„În conformitate cu dispoziţiile constituţionale ale art. 103 alin. (1) potrivit cărora ,,Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament’’, doresc să vă invit la consultări, joi, 5 noiembrie 2009, la Palatul Cotroceni, conform programului prezentat în continuare. Delegaţia pe care o conduceţi poate fi alcătuită din 12 persoane”, se arată în scrisoarea preşedintelui.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale reprezentate în Parlamentul României a fost programat la discuţii pentru orele 17.00 – 17.30, reprezentanţii grupului parlamentar al independenţilor din Parlamentul României  pentru orele 17.45 – 18.15, Uniunea Democrată Maghiară din România pentru orele 18.30 – 19.00, Partidul Naţional Liberal pentru orele 19.15 – 19.45. Reprezentanţii Partidul Social Democrat şi Partidul Conservator  sunt aşteptaţi între orele 20.00 – 20.30. PDL este ultimul partid programat pentru consultări, pentru întâlnirea cu şeful statului având alocate, orele 20.45 – 21.15.

Sursa: NewsIn

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Trei copii şi o femeie însărcinată, găsiţi morți pe calea ferată spre Constanța
Patru persoane au fost lovite de tren în dimineaţa de joi, 17 august, în jurul orei 09:30. Din primele informaţii [...] mai multe »
Romanilor le place sa socializeze… pe internet
Românii accesează rețelele de socializare și comunicare digitală într-o proporție peste media Uniunii Europe. În [...] mai multe »
Românii din Europa cer demisia directorului general de la Paşapoarte
Aceştia sunt total nemulţumiţi de cozile de la Paşapoarte din toată ţara şi îi propun ministrei Carmen Dan un [...] mai multe »
BNR lansează trei monede aniversare
Lansarea în circulaţie a monedelor este dedicată împlinirii a 500 de ani de la sfințirea bisericii mănăstirii [...] mai multe »
Ministerul Agriculturii sustine scoaterea hipermarket-urilor in afara oraselor
Ministerul Agriculturii și-a dat acordul pentru proiecte care implică relocarea supermarket-urilor și [...] mai multe »
Se prelungeste valabilitatea pasapoartelor
Valabilitatea pașapoartelor va fi prelungită cu zece ani, a anunțat directorul Direcției Generale de Pașapoarte. [...] mai multe »
Ministrul Sănătăţii vrea să elimine birocraţia
Florian Bodog are un plan pentru debirocratizarea sistemului sanitar. mai multe »
Varsta minima de pensionare nu se va modifica, cel putin nu in viitorul apropiat
Ministerul Muncii are în plan o nouă lege a pensiilor pentru sfârșitul acestui an. Măsura vizează modificări în [...] mai multe »
Rata de refuz a vaccinării este 12% | În ultima lună în jur de 40.000 de copii, nevaccinați
În ultima lună au fost vaccinaţi 67.000 de copii, în jur de 40.000 nu au fost găsiţi la domiciliu. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou