Reactualizat la:

Premierul Emil Boc a renunţat la deplasarea cu Poliţia rutieră

Premierul Emil Boc a renunţat la deplasarea cu Poliţia rutieră

Vicepreşedintele Cartel Alfa, Toader Paraschiv, a declarat, duminică, că sâmbătă noapte, la întoarcerea din vizita oficială de la New York, premierul Emil Boc a refuzat deplasarea cu Poliţia rutieră, ceea ce înseamnă încălcarea legii.

 (2 comentarii)

Rectifica


Toader Paraschiv a adăugat că deţine
această informaţii de la colegii săi din
Poliţie, care au văzut cum a plecat premierul
de la Aeroportul Henri Coandă, din Otopeni.
“Premierul îşi dă astfel cu
stângul în dreptul. Comite o ilegalitate,
pentru că maşina SPP-ului este maşina
Poliţiei, iar ofiţerul SPP care o conduce
este îmbrăcat în uniformă de
Poliţie. Sâmbătă seara,
însă, această maşină a avut
aprinse lămpile albastre nu cele roşii
şi nu avea voie să treacă pe culoarea
roşie a semaforului”, a declarat Paraschiv.


La rândul său, preşedintele Blocului
Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat,
sâmbătă, într-o
conferinţă de presă, că deciziile
preşedintelui Traian Băsescu şi
premierului Emil Boc privind renunţarea la
serviciile Ministerului Administraţiei şi
Internelor “nasc semne de întrebare” şi
că prefigurează modificări ale cadrului
legislativ.


Pe de altă parte, Costin a afirmat că este
îngrijorat de faptul că participanţi la
mitingul de vineri al poliţiştilor şi al
altor funcţionari ai statului ar fi avut
armamentul din dotare. “Am convingerea şi
garanţia că au participat fără
arme”, a spus Costin.


Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a declarat, pentru
Hotnews, că cinci poliţişti ce au
participat la mitingul de vineri au avut arme, astfel
că se vor face demersuri la Parchet pentru
tragerea la răspundere a lor. “Au fost
câţiva poliţişti, din câte
ştiu cinci la număr, care chiar purtau cu ei
arme. Trei arme de foc, letale, două cu aer
comprimat, şi sigur vor fi identificaţi. De
data asta discutăm despre infracţiuni. Nu ai
dreptul să participi cu arme de foc la
manifestaţii publice. Nimeni nu are acest drept.
Noi vom face demersurile către Parchet, care le va
instrumenta în conformitate cu prevederile
legale”, a spus Blaga.


Preşedintele Băsescu şi primul-ministru
Boc au renunţat la serviciile MAI. Serviciile din
subordinea MAI implicate în acţiuni de
protecţie a preşedintelui sunt Jandarmeria,
Poliţia şi Inspectoratul pentru Situaţii
de Urgenţă, însă toate acestea
acţionau sub coordonarea SPP.


Mediafax



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou