Cu toate ca numai Vlad Capusan a reusit sa atinga varful, eforturile lui Lea si Joco au facut in repetate randuri diferenta in supravietuirea in aceasta expeditie pe un varf care s-a lasat greu de tot batut.
Dupa ce pregatirile au fost facute, cei trei clujeni au avansat pana pe la 5550 m si si-au ridicat cortul pe un platou inghetat si plin de zapada. Ascensiunea si-a pus amprenta asupra lui Lea, care a renuntat din cauza oboselii. In dimineata zilei urmatoare si Joco a anuntat ca nu mai poate sa continue ascensiunea din cauza faptului ca i-au inghetat bocancii bocna. “Am asezat pioletii pe rucsac , am pus coarda si mi-am luat coltarii. Nu trecuse nici un minut cand l-am auzit pe Joco dezamagit spunandu-mi ca nu va pornii nici el. Datorita frigului extrem din acea noapte bocanci erau ii erau inghetati bocna. Decizia de a porni sau nu apartinea fiecaruia, dar in acel moment m-a cuprins o descurajare, nu voiam sa fortez, dar pornisem impreuna si imi imaginasem ca vom incerca varful tot impreuna … muntele iti rezerva intodeuna surpize la care nu te-ai astepta. Am inghitit in gol si am pornit in sus, mergand pe planul initial de a incerca o progresie rapida pana pe varf”, a marturisit Vlad.
Vlad a pornit de unul singur initial, cu gandul unei ascensiuni rapide, in stil alpin. “Desi inaintasem in minte explicatile si scenarile imi dadea peste cap psihicul. Ajunsesem la finalul muchiei.. de aici incepea cu adevarat peretele. In spatele meu, primele raze ale rasaritului luminau varful.Eram intr-o batalie cu mine insumi in care necunoscutul ma limita. In momentul in care am infpit pioletul in gheata am intrat in realitatea cruda. Pornisem solo spre varf… eram liber si faceam ce stiam mai bine. Pe la ora 9.30 am ajuns la peste 6000..Varful se creiona tot mai apropae in fata mea, singura problema era zapda in care ma afundam tot mai mult, fiind tot mai moale. La ora 10.15 ajunsesem pe muchia unui culoar (6190), aici varful era protejat de o serie de crevase unele camuflate , altele deschise , eram efectiv blocat. Singurele solutie care imi stateau in minte era un mic rapel si o traversare delicata pe o fasie ingusta. Am luat rapid un snowbar, l-am infipt in muchie , dar zapada era ca untul, nu avea nici un rol.. Era epuizant.. iar apoi retragerea ar fi fos dezastroasa”, a spus Vlad Capusan. Singura sa optiune atunci era un bivuac, adica un adapost sapat in zapada, insa resursele de hrana l-au facut sa bata in retragere.
“Vlad a continuat singur. Se vedea clar de la cort instabilitatea fetei. Ajunse in jumatea superioara a peretelui iar tot ce puteam vedea era un punct minuscul care inainta pe un culoar. Stiam ca era imposibil sa reuseasca varful si sa se si intoarca inapoi fara un bivuac desi viteza cu care inainta era uimitoare, distantele erau uriase. De asemenea eram constienta si de echipamentul minimal pe care il are la el .Cea mai proasta parte e sa stai jos si sa nu stii ce se intampla”, a povestit Lea.
Reintors la baza, la cortul de la 5550 metri, Vlad a regandit strategia unei ascensiuni alaturi de Joco si Lea. Problemele la rinichi ale lui Joco l-au facut sa revina in cort la putin timp de la plecarea intr-o noua ascensiune. Vlad si Lea si-au continuat traseul gandit, cu toate ca initial au dorit sa renunte la tot si sa se retraga alaturi de colegul lor in tabara. “Pot sa zic ca a fost un moment in care trebuia sa iau o decizie importanta. Era cea mai grea hotarare pe care am luat-o in intreaga expeditie. Trebuia sa aleg si cu capul, dar si cu sufletul, era evident ca fizic aveam dificultati in a continua. Aveam niste dureri cumplite de spate si la nivelul rinichilor. Fara indoiala continuarea in acest mod ar fi pus viata si siguranta echipei in pericol. Asa ca am decis: ma intorc in tabara avansata, dupa care urma sa cobor in tabara de baza. Era momentul in care ma puteam retrage singur fara a opri colegii mei din continuarea traseului, pe care am pornit .La aflarea acestei decizi, colegii au hotarat sa coboare cu mine! Acest lucru ar fi insemnat sfarsitul ascensiunii, lucru care pe mine personal m-ar fi afectat intr-un mod foarte neplacut, sa stiu ca coechipierii mei s-ar retrage din cauza problemelor mele”, a spus Joco.
Vlad si Lea au continuat ascensiunea pana in momentul in care au decis ca trebuie sa se adaposteasca intr-un bivuac la 6050 m, pentru a trece noaptea cu temperaturi de -50 de grade. A doua dimineata, din pacate, Lea a fost doborata fizic, iar Vlad a luat pentru a doua oara decizia de a continua solo. “Ne-am trezit la ora 3 ..Lea avea ochii rosi si se vedea clar nu se simtea prea bine si era obosita. Am intrebat-o daca era ok.. dar totul parea fara sens…Era foarte somnoroasa si nu voia sa manance. Am strans echipamentul, coarda un snowbar si ceva cuie de gheata si dupa o cafea italiana am pornit spre varf pe un frig extrem..Intrasem intr-o aventura dura.. a urmat o parte expusa si verticala cu niste portiuni de mixt”, a spus Vlad Capusan. La ora 8.25, dupa cateva ore de urcat singur inspre varf, Vlad a ajuns sus. “Cu sufletul la gura am renuntat total la o inaintare pe fata nordica. M-am intors pe S , aici peretele era vertical cu ceva crevase dar solid si bine inghetat. Mi-am facut curaj si am catarat inceputul crestei spre varf.. dupa intrarea in creasta totul s-a transformat … in nici o ora.. eram pe varf 08.25 -6370m …Niste emotii ireale mi-au trecut prin tot corpul, eram desupra norilor..pe un varf la care doar visasem.. aveam in fata mea toata Himalaya… Everest , Lhotse, Nuptse, Amadablam, Makalu , Cho Oyu .. fara cuvinte… imi traiam visul suprem…”, a marturisit Vlad.
Coborarea s-a dovedit a fi la fel de dificila precum ascensinea. Intors in bivuac, Vlad a gasit-o pe Lea dormind, asa cum o lasase, de altfel. Starea ei nu se ameliorase, iar o coborarea parea ca iese din discutie. Au decis sa mai ramana o noapte in bivuac, cu toate ca resursele de hrana era pe terminate si cu toate ca acoperisul deasupra capului le-a fost distrus de o avalansa. Intr-un final, totul s-a terminat cu bine a doua zi, cand au reusit sa ajunga la 5550 m, acolo unde ii astepta cortul si Joco, care a urcat din tabara de baza pentru a verifica situatia. “Ne-am adunat ultimele forte .. am inpachetat cortul.. si in 3 ore.. cu buzele crapate si cu degaraturi, prajiti bine am ajuns in Tabara de baza… aici bucatarul nostru.. ne-a pregatit o supa de varza si ceaiul cu lapte…Se terminase totul…viata e o succesiune de momente… a-l trai pe fiecare inseamna a reusi..“, spune Vlad.
Echipa clujeana care vrea sa cucereasca Himalaya a ajuns in Kashmir!
Trei tineri clujeni vor sa cucereasca trei varfuri izolate din Muntii Himalaya!
