Reactualizat la:

Premiera mondiala: Medicii clujeni au extirpat o tumoare gigant intr-un timp record!

La Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara a fost efectuata o noua prelevare de organe La Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara a fost efectuata o noua prelevare de organe
Cluj-Napoca. Copilul în vârstă de cinci ani care are o tumoră ce i-a afectat partea stângă a feţei, cuprinzând ochiul, urechea, gura şi un plămân a fost operat marţi la Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Cluj-Napoca, intervenţia fiind realizată în premieră mondială.

Rectifica

La Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara a fost efectuata o noua prelevare de organe

Operaţia a început, marţi dimineaţă, la Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Cluj-Napoca, şi se estima că intervenţia – realizată în premieră mondială – urma să dureze zece ore. “O astfel de operaţie nu s-a mai făcut pe mapamond. Sperăm să fie totul bine, iar după intervenţie băieţelul de cinci ani va mai avea nevoie de altă operaţie de reconstrucţie estetică a feţei, în condiţiile în care tumora a afectat structura osoasă”, spunea Lung, care adăuga că echipa care realizează operaţia era formată din cinci medici.

Şeful Clinicii de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Cluj-Napoca, Teofil Lung, a declarat, marţi, că în perioada următoare copilul va trebui supus unei intervenţii de reconstrucţie facială, în condiţiile în care a rămas fără o parte din maxilar şi fără mandibulă. “Intervenţia chirurgicală de extirpare a tumorii a decurs excepţional şi s-a desfăşurat într-un timp record, de peste două ore. Am reuşit să extirpăm tumora în întregime. Copilul va mai rămâne cam zece zile în spital, iar ulterior va trebui să intervenim cu o operaţie de reconstrucţie facială, de microchirurgie, pentru că a rămas fără mandibulă şi o parte din maxilar. Am reuşit să îi salvăm ochiul stâng, ceea ce este foarte bine”, a spus Lung, conform Mediafax. 

El a estimat că tumora extirpată cântăreşte între 700 şi 800 de grame. Părinţii micuţului Andrei Dima au spus, la rândul lor, că mulţumesc echipei de medici clujeni, care au realizat “o minune”.

“Rugăciunile noastre nu au fost în zadar”, a spus Cristina Dima, mama copilului operat.

Băieţelul este din Călăraşi şi şi-a petrecut ultima perioadă în spitale din Bucureşti, făcând chimioterapie, după ce în primăvara anului trecut i-a apărut o tumoră care i-a afectat partea stângă a feţei.

Mama lui Andrei, Cristina Dima, spunea că după sărbătorile de iarnă, la sfârşitul anului trecut, tumora a început să crească fulgerător. “Ne chinuim de peste un an. Avem acum speranţă în medicii de la Cluj şi în Dumnezeu. Toţi prietenii lui Andrei se roagă pentru el”, afirma femeia.

Citeste si:

Update. Premiera mondiala la Cluj: medicii au operat un copil de 5 ani cu o tumora gigant la fata!



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou