Reactualizat la:

Poliţistul constănţean care s-a urcat la volan beat şi a omorât un pieton este cercetat în libertate

Poliţistul constănţean care s-a urcat la volan beat şi a omorât un pieton este cercetat în libertate
Agentul de poliţie care a s-a urcat la volan beat şi a accidentat mortal un bărbat care mergea pe marginea drumului, la ieşire din staţiunea Mamaia, este cercetat în stare de libertate

 (7 comentarii)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Anda Drăgulescu, ordonanţa de reţinere pe numele agentului Norel Nicolae Munteanu, care a fost emisă pentru 24 de ore, a expirat vineri dimineaţă. Reprezentantul IPJ a precizat că agentul are interdicţie de a părăsi ţara pentru o perioadă de 30 zile.

Adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, comisarul-şef Adrian Rapotan, a declarat că agentul principal Norel Nicolae Munteanu (40 de ani), de la Secţia 2 de Poliţie Constanţa, şi-a dat demisia, din motive personale, iar aceasta a fost acceptată de conducerea IPJ.

Agentul Norel Nicolae Munteanu, din Năvodari, l-a accidentat, în noaptea de miercuri spre joi, cu autoturismul proprietate personală, pe Marian Postolache, în vârstă de 51 de ani, din Năvodari, în timp ce acesta se deplasa pe marginea drumului. La momentul producerii accidentulului, poliţistul se îndrepta spre serviciu, iar la presiunea martorilor a fost testat cu aparatul Drager, care a indicat o alcoolemie de 1,12 miligrame alcool pur în aerul expirat.

Purtătorul de cuvânt al SPR, inspector Marius Ghiţă, a declarat că, în urma recoltării probelor biologice, a ieşit la prima testare 2,15 miligrame, iar la a doua 2,10 miligrame de alcool în sânge.

Rectifica

Taguri: ,


Comentarii 7

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria România
17 copii au rămas orfani în urma accidentului din Ungaria
La 11 dintre ei le-au murit ambii părinţi. Autorităţile din judeţul Mureş au început anchete sociale pentru a [...] mai multe »
MAI, mesaj dur în urma tragicului accident din Ungaria: „STOP! E prea mult… demult este prea mult!”
Nouă români au murit marți, în apropiere de Budapesta, în urma unui accident dintre un microbuz și un camion. [...] mai multe »
Nouă români morți într-un accident în Ungaria. Șoferul era live pe Facebook
Ei se aflau într-un microbuz care s-a angajat cu viteză excesivă într-o depăşire, intrând în coliziune frontală [...] mai multe »
Autostrada Sudului, gata in cinci ani, asigura Guvernul. Doar proiectul
Proiectul autostrăzii Sudului, respectiv Alexandria-Craiova-Drobeta-Turnu Severin-Lugoj ar putea fi gata în cinci ani, [...] mai multe »
Zeci de persoane EVACUATE dintr-un mall din centrul Buzăului, în urma unui incendiu
Zeci de persoane au fost evacuate, marţi, dintr-un mall aflat în centrul municipiului Buzău, după ce a izbucnit un [...] mai multe »
O fetiţă de patru ani, în stare gravă după ce a fost accidentată de o autospecială a Poliţiei
O fetiţă în vârstă de patru ani, din localitatea ieşeană Uda, a ajuns marţi la Spitalul "Sfânta Maria", din [...] mai multe »
Ford România aduce un al doilea model la Craiova
Ford România, cel de-al doilea constructor auto de pe piaţa locală, va lansa în producţie la Craiova un al doilea [...] mai multe »
O aeronavă Tarom s-a întors din zborul către Salonic
Aeronava ROT 275 - YLATF Tarom a decolat la orele 12.50 către Salonic, dar după aproximativ 10 minute s-a întors pe [...] mai multe »
Curentul electric livrat populaţiei s-ar putea ieftini cu 3,5% de la 1 iulie
Preţurile maxime la electricitate pentru consumatorii casnici vor scădea în medie cu 3,53% faţă de preţurile [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou