Reactualizat la:

Poliţia Comunitară a inchis doua magazine care comercializau produse etnobotanice

Poliţia Comunitară a inchis doua magazine care comercializau produse etnobotanice

CLUJ-NAPOCA. Peste 40 inspectorii din cadrul Direcţiei Poliţia Comunitară si peste 40 de poliţişti comunitari au organizat in noaptea de 11 spre 12 februarie o actiune de control in zona centrala unde au aplicat amenzi de 24.000 de lei.

Rectifica


În cadrul controlului au fost identificate
două magazine care comercializau
plante etnobotanice fără a
deţine acordul de funcţionare şi
autorizaţie de funcţionare, situatie în
care s-a dispus suspendarea activităţii.


“În cadrul controlului s-au realizat
verificări de noapte privind nivelul de zgomot la
unităţi de alimentatie publică (baruri,
cluburi, cafenele, ceainării) cât şi la
agenţii economici care activităţi pe
timpul nopţii ca urmare a numeroaselor
reclamaţii primite din partea
cetăţenilor. Au fost verificate 6
unităţi, pe str. Victor Babeş nr.35,
„Elmafarm” Hotel Capitolina, p-ţa
Unirii nr. 25, la „Dot Club”, str. I.C.
Bratianu nr. 24, la un studio de
înregistrări, str. Eroilor nr. 17
„Musik Box” petenţii nu au deschis
pentru efectuarea masuratorilor sonometrice, P-ţa
Unirii nr. 1-2 „Club Refresh”, p-ţa
Muzeului nr. 4 „Irish Pub” a declarat Oana
Buzatu, purtator de cuvant la Primaria
Cluj-Napoca
.


De asemenea, s-au identificat 12 amplasamente în
care se aflau depozitate deşeuri menajere pe
trotuar str. I.M.Klein intersecţie cu str.
Fortăreţei, nr. 5, 6, 7, 8,
Fortăreţei cu str. Potaisa, str. Napoca nr.
8, 10, 12, 15, str. Potaisa -zona Med Center.
Problemele constatate au fost transmise firmelor de
salubritate, respectiv serviciilor de specialitate din
Primarie, în vederea luării măsurilor
care se impun.


S-au depistat autovehicule cu masa totală de peste
2 tone staţionate neregulamentar pe domeniul
public şi s-au aplicat 9 sancţiuni.


În cazul autovehiculelor abandonate pe domeniul
public s-au aplicat 2 somaţii. În cazul
altor autovehicule oprite/staţionate
neregulamentar s-au aplicat 35 sancţiuni
contravenţionale. Au fost ridicate 4 autovehicule,
şi blocate opt.


“A fost depistată, identificaţă
şi sancţionată o persoană care
practica prostituţia. Totalul sancţiuni
contravenţionale aplicate se ridică la 48 de
amenzi în valoare de 24.000 lei şi 2
somaţii” a mai precizat Buzatu.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou