Reactualizat la:

PNL, despre marca PSD: „Nu s-a făcut absolut nimic”

PNL, despre marca PSD: „Nu s-a făcut absolut nimic”
Scris de Călin Corpaş - Liberalii accentuează hibele guvernării: proiectele de infrastructură avansează greu, iar bitumul se scumpește, țara se depopulează, inflația crește, iar de Schengen nici nu poate fi vorba.

Rectifica

Deputatul Gavrilă Ghilea se miră cum PSD își trimite miniștrii în teritoriu pentru „ca să bage în poză”. Și dă exemplul ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, care ezită să rezolve problema batalurilor toxice de la Derna, care reprezintă o amenințare iminentă pentru această comunitate din Bihor.

Viceprimarul Birta a arătat că, sosită anul trecut în Bihor, Grațielei Gavrilescu i s-au adus la cunoștință cele două mari probleme de mediu din județ – batalele de la Derna, dar și halda de șlam din Oradea, ce a aparținut fostei fabrici Alumina. „I s-au dat toate detaliile, dar de un an nu s-a făcut nimic”, arată vicele liberal.

Deputatul Ghilea este convins că principala problemă a acestui Guvern este tot incompetența, dincolo de culoarea sa politică.

„Parlamentarii PSD și UDMR votează împotriva alocărilor pentru centurile Aleșd și Beiuș – Ștei, dar se laudă cu băi comunale, cum sunt acele bazine ce se construiesc în județ, de 90 de centimetri adâncime. Ce să zic, mare realizare”, adaugă deputatul Florica Cherecheș.

Șantierul și PNL-ul de Ardeal

Gavrilă Ghilea arată cu degetul șantierul pentru viitoarea sală polivalentă din Oradea, de pe locul fostei Ocska, ce arată jalnic. „Până acum, nu s-a făcut absolut nimic. Când spuneam că nu sunt alocați bani, pesediștii spuneau că este o mascaradă, că sunt bani. Dar iată că nu sunt bani și le fuge pâmântul de sub picioare”, evidențiază prim-vicepreședintele PNL Bihor.

Ghilea arată că Ardealul este foarte bine reprezentat în lista cu candidații PNL pentru alegerile europarlamentare. Despre aceste alegeri, Ghilea spune că sunt „mult prea importante pentru a nu demonta abordările populiste ale adversarilor”, pe care îi identifică în „coaliția anti-Justiție și pro-privilegii PSD-ALDE”.

Ghilea cere un vot pentru dreapta, consolidată în jurul PNL, și argumentează cu inflația în continuă creștere și deficitul bugetar tot mai apăsător. Dă un exemplu despre cum nu trebuie condusă țara prin faptul că, deși guvernarea susține că dorește să construiască autostrăzi pe repede-înainte, România ajunge să depindă tot mai mult de importurile de bitum, după închiderea rafinăriilor de la Ploiești și Suplacu de Barcău.

„Va influența considerabil valoarea lucrărilor de infrastructură rutieră”, spune Ghilea, care pune creșterea prețului pe seama unei înțelegeri între producătorii de bitum!

„Am solicitat Consiliului Concurenței investigații pentru a împiedica cartelizarea pieței, cum s-a întâmplat în trecut cu prețul cimentului. Este surprinzător că, pe cât de necruțător se arată cu importatorii de castraveți, Liviu Dragnea nu e deranjat de problema scumpirii bitumului”, trage un semnal de alarmă Ghilea.

Emigrează pentru școli!?

Florica Cherecheș consideră că românii nu aleg să emigreze doar pentru un job mai bine plătit, ci și din cauza problemelor pe care le comportă educația românească.

„De la un ciclu electoral la altul, județul Bihor pierde 8.000 de locuitori. Emigrează (și) pentru că vor să își educe copiii într-un sistem stabil, predictibil, care cu adevărat să îi pregătească pentru nevoia pieței muncii, în timp ce doamna Andronescu ne șochează zilnic cu câte o declarație”, declară deputatul Cherecheș, preocupată de problemele Educației. Aceasta se arată deranjată că evaluarea transdisciplinară va fi realizată „doar pentru a o bifa” și că „schimbăm legea dacă nu suntem în stare să o respectăm”.

România e afectată de un grad înalt de „analfabetism funcțional”, care se traduce prin faptul că mulți elevi nu fac legătura între concepte, crede Cherecheș.

„Groparul învățământului profesional (Andronescu – n.red.) vine azi și încearcă să ne convingă că își dorește foarte tare ca acesta să se dezvolte. Trece 30.000 de locuri din teoretic la profesional, așa, din pix, dar așa o să și rămână, din pix. Este haos în Educație. Nu li se oferă facilități agenților economici. Oradea este un exemplu de bune practici”, spune Cherecheș, care și-ar dori ca orice român să aibă o meserie în mână.

Cât despre mesajele de ultimă oră ale Comisiei Europene și amânarea continuă a aderării la Schengen, liberalii afirmă că situația nu e de natură să mire, de vreme ce „ne batem joc de Justiție, adoptăm legi care mutilează Justiția și favorizează infractorii. 17.000 au fost eliberați, iar 3.000 s-au întors deja în închisoare”.

„Au venit cu un program de guvernare foarte promițător, dar nu fac nimic. Puneți-vă în aplicare programul! Unde sunt acele 2.500 de școli? Unde sunt autostrăzile? Nimic!”, conchide parlamentarul PNL.

Joi, președintele PNL Ludovic Orban va fi prezent la Oradea, alături de candidații Rareș Bogdan, Mircea Hava și Vasile Blaga.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
105 elevi în Şcoala de Vară a ARDT
Asociaţia de Responsabilizare şi Dezvoltare a Tineretului (ARDT) a ajuns la cea de a şasea ediţie a proiectului [...] mai multe »
A debutat la echipa de seniori a lui Spal
Fotbalistul orădean Ricardo Farcaș a debutat la echipa de seniori a clubului italian SPAL Ferrrara, într-un meci [...] mai multe »
Interes pentru Școala de Vară „Oradess”
Școala de vară organizată de Facultatea de Științe Economice a fost primită cu mult interes din partea elevilor. mai multe »
Se caută angajaţi fără experienţă
Profesor universitar, programator, manager de hotel, inginer mecanic, inginer proiectant fiziokinetoterapeut. Sunt doar [...] mai multe »
„Centura” de trafic uşor, sub presiunea termenelor de predare
Atât lucrarea de la Calea Bihorului cât şi cea la drumul nou, care va ieşi în giraţia de la Real vor intra în [...] mai multe »
Tot mai mulţi români apelează la soluţionarea alternativă a litigiilor bancare
În decursul unui an, cererile de negociere dintre clienţi şi bănci ale contractelor de credit aproape că s-au [...] mai multe »
Amenzi de până la 10.000 de euro pentru firmele care nu au case de marcat electronice
Se doresc amenzi de până la 10.000 de lei pentru firmele care nu și-au pus case de marcat electronice. mai multe »
Protecția Consumatorilor, control la KFC după cazul „viermi în carne”
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor s-a autosesizat și la scurt timp după apariția în mass [...] mai multe »
Târgul gusturilor din Valea Ierului îi așteaptă pe orădeni în Piața Unirii
Zeci de meşteri populari şi producători agricoli își vor expune, sâmbătă și duminică, produsele tradiționale [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou