Reactualizat la:

Plangere penala impotriva activistilor care au ocupat centrul Clujului!

Plangere penala impotriva activistilor care au ocupat centrul Clujului!
Activiștii care au ocupat în centrul Clujului clădirea Continentalului sunt anchetați de polițiști după ce patronul unei firme a depus o plângere penală împotriva lor din cauza faptului că ar fi ocupat fără drept o clădire și nu mai vor să o părăsească. 

Rectifica

Luni dimineață, activiștii au ocupat clădirea fostului hotel Continental pentru a-și exprima nemulțumirea față de situația în care se află Roșia Montană și a protesta împotriva companiei Roșia Montană Gold Corporation. Aceștia au cerut cu ajutorul unui megafon ca toate reclamele respectivei companii să fie interzise la televizor și în presa print sau online.  La fața locului s-au deplasat câțiva polițiști care au încercat să-i legitimeze pe cei prezenți la fața locului. Lucrurile nu au fost atât de simple pe cât păreau la o primă vedere, deoarece activiștii nu s-au lăsat intimidați de uniformele acestora. 

Având în vedere cele sesizate, poliţiştii clujeni efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor suspecte, iar în funcţie de rezultatul cercetărilor se va propune o soluţie procedurală. 

 

Citeste si:

Activistii au ocupat centrul Clujului! Protest Salvati Rosia Montana la Cluj

“U”Mobitelco are un nou partener oficial: Rosia Montana Gold Corporation!

Roşia Montană Gold Corporation a semnat un parteneriat cu CFR Cluj. Mureşan îşi doreşte un lingou de aur cu sigla CFR-ului



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou