Reactualizat la:

Pilotul Vlad Cosma s-a aflat la volan de sărbători

Pilotul Vlad Cosma s-a aflat la volan de sărbători
Cluj-Napoca. Vlad Cosma, pilotul de la Napoca Rally Team, a petrecut Sărbătorile de Paşti în Italia la Toscana, pe una dintre probele de tradiţie: Liburna Ronde Terra.

Rectifica

Clujeanul a pilotat singurul R2 din competiţie, însă acesta nu s-a lăsat cu una cu două la R3-uri înscrise. A ocupat poziţia 25 la final, însă Liburna Ronde a însemnat o reacomodare cu competiţiile, cu maşina şi cu probele pentru Tess Rally, etapa inaugurală din Campionatul Naţional de Raliuri. Clon.ro a stat de vorbă cu Vlad despre exerciţiul din Italia şi despre începerea sezonului.

 

Clon.ro: Cum a fost de sărbători la volan, pe probe?

Vlad Cosma: Puţin ciudat, obişnuiesc să petrec sărbătorile în familie, dar dacă Marco ne-a oferit această ocazie am trecut peste tradiţii şi am răspuns prezent.

 

Clon.ro: Cum a fost în Italia şi ce ai făcut acolo?

Vlad Cosma: Foarte frumos, ca de fiecare dată, ne-a plăcut foarte mult, atât cursa, cât şi Toscana. Am participat la Ronde Liburna, pe una din cele mai celebre probe de macadam din lume, Ulignano. Am început practic pregătirile pentru CNR 2010. Fiind un raliu de macadam, nu am putut testa setări pentru Braşov, dar a fost un bun antrenamentr pentru că din octombrie nu m-am mai urcat în maşina de curse.

 

Clon.ro: Cum te simţi înainte de începerea campionoatului? Cum se prezintă maşina?

Vlad Cosma: Ne cerem scuze lui Danny, în primul rând, l-am ţinut în stres în ziua de Paşti, căci în Italia am mers cu maşina lui. La maşina noastra încă se lucrează. Suntem foarte încrezători, după evoluţia din Italia venim la Braşov cu armele încărcate şi vrem să ne batem pentru locul 1.

 

Clon.ro: După ceva vreme de pauză te simţi ok pentru Tess Rally, căci mai este puţin timp?

Vlad Cosma: Abia aşteptăm. Ronde Liburna ne-a redeschis setea de curse şi acum număr orele până la startul Tess Rally.

 

Clon.ro: Referitor la rezultatul final din Italia: crezi că puteai mai mult?, iar referitor la Tess Rally: intenţionezi un început în forţă cu atac din primele minute?

Vlad Cosma: În Italia am fost singuri la R2, aşa că nu am avut miză, am încercat să ne batem cu R3-urile şi pe ultima probă pe care am avut cauciucurile potrivite timpul nostru a fost de top, ceea ce ne bucură foarte mult. La Braşov mergem pe maximum atac din prima probă până în ultima!

 

Clon.ro: Cum se vede începutul de sezon la capitolul sponsori, pregătire, adversari?

Vlad Cosma: Lista de înscrieri la Tess Rally este aproximativ identică la numărul de participanţi ca majoritatea de anul trecut, deci concurenţă este. Partenerii de anul trecut au confirmat şi pe anul acesta şi încă mai căutam alţii noi! La prima vedere sună bine, vedem pe parcurs ce se va întâmpla. Ne bucură revenirea lui Titi.

Vlad Cosma a participat la Liburna Ronde Terra alături de Marco Tempesta, care a obţinut locul patur la final.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Sport Local
Gaz Metan Medias si U-Mobitelco Cluj, in semifinalele Cupei Romaniei
CS Gaz Metan Mediaş şi U-Mobitelco BT Cluj-Napoca s-au calificat în semifinalele Cupei României la baschet masculin, [...] mai multe »
Adio, Liga Campionilor! “U” Jolidon Cluj a pierdut si meciul patru
Cluj-Napoca. Vicecampioana României la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă, duminică, în [...] mai multe »
Elevii clujeni au obtinut rezultate notabile la Campionatul Mondial de Karate de la Novi Sad
Novi Sad. Consiliul Judeţean Cluj a găzduit astăzi, 30 octombrie 2012, ceremonia de premiere a celor 13 elevi [...] mai multe »
Meci nebun la Cluj: U Mobitelco – CSU Asesoft, 96-103!
Cluj-Napoca. U Mobitelco si CSU Asesoft au oferit un meci nebun la Cluj-Napoca, clujenii cedand in final cu 96-103 [...] mai multe »
O caciula prea mare? U Jolidon a inregistrat al treilea esec in Liga Campionilor
Cluj-Napoca. Vicecampioana la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de [...] mai multe »
Meciuri demonstrative de frisbee in Parcul Iuliu Hatieganu
Cluj-Napoca. Sâmbătă, 27 octombrie 2012, începând cu ora 10, ai ocazia să urmăreşti meciuri demonstrative [...] mai multe »
Primii romani care au traversat inot stramtoarea Gibraltar sunt doi clujeni de la Clubul Orca
Cluj-Napoca. E bucurie mare in clubul de inot Orca Swimming Club, deoarece doi colegi au traversat inot zilele [...] mai multe »
U Jolidon nu a putut rezista in fata campioanei Ungariei, Gyor ETO, scor 25-30
Cluj-Napoca. Vicecampioana la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de [...] mai multe »
Covaciu: Nu stim inca ce inseamna Liga Campionilor, abia mirosim acest nivel
Cluj-Napoca. Antrenorul echipei de handbal feminin "U" Jolidon Cluj, Gheorghe Covaciu, a declarat, joi, într-o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou