4. ianuarie 2012 19:12; Reactualizat la: 4.01.2012 19:12


Peste o mie de lilieci care hibernau in cladirea centrala a UBB Cluj, dusi intr-o pestera din Bihor

Peste o mie de lilieci care hibernau în clădirea centrală a Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca au fost salvaţi, miercuri, de o echipă a Facultăţii de Biologie şi Geologie şi transportaţi la o peşteră din judeţul Bihor, unde să poată supravieţui.

Operaţiunea de salvare a coloniei de lilieci care hibernau în tocul unei ferestre a amfiteatrului “Augustin Maior” din clădirea centrală a UBB a început miercuri dimineaţă şi a durat aproximativ trei ore, liliecii fiind puşi în cutii şi transportaţi, ulterior, la peştera Ungurul Mare din judeţul Bihor.

Conferenţiarul Ioan Coroiu de la Facultatea de Biologie şi Geologie a UBB a declarat  că liliecii sunt o specie protejată şi că a fost nevoie de o astfel de intervenţie pentru a le oferi acestora condiţii optime de hibernare până în luna martie. “Scopul acţiunii a fost de salvare a acestei colonii, de peste 1.000 de exemplare de lilieci, care nu ajungea până în primăvară. Liliecii ar fi deranjat cursurile din amfiteatru, întrucât hibernau în tocul unui geam, atât prin zgomotul făcut, cât şi prin mirosul degajat. Am fost obligaţi să îi scoatem şi să îi mutăm într-o peşteră din judeţul Bihor, Ungurul Mare, pentru continuarea hibernării. Liliecii au intrat în tocul de lemn al ferestrei prin exteriorul clădirii şi şi-au găsit loc între toc şi perete pentru a hiberna. A trebuit să îi salvăm pentru că sunt specie protejată şi nu avem voie să îi distrugem”, a explicat Coroiu, conform Mediafax. 

Reprezentanţii UBB au fost nevoiţi să desfacă rama interioară din lemn a ferestrei, iar membrii echipei coordonate de Ioan Coroiu au luat liliecii şi i-au pus în cutii de carton pentru a fi transportaţi la peştera Ungurul Mare.

“Dat fiind că în jurul municipiului Cluj-Napoca sunt multe păduri, oraşul este loc de iernare şi de diurnare al liliecilor. Liliecii sunt activi noaptea, iar ziua dorm în anumite adăposturi şi găsesc locuri favorabile, cum ar fi tocuri de geamuri şi uşi de la clădirile vechi, unde pot intra pe dinafară. Iarna hibernează şi fac colonii de sute sau peste o mie de exemplare. Faptul că sunt lilieci în centrul oraşului demonstrează că zona este foarte sănătoasă din punct de vedere ecologic, aici fiind înregistrată o poluare redusă”, a subliniat Ioan Coroiu. Potrivit acestuia, liliecii din clădirea centrală a UBB au început să hiberneze în lunile noiembrie-decembrie“După ce îi ducem la peşteră, liliecii vor reintra în somn până la primăvară, martie-aprilie, când îşi vor găsi alte adăposturi pentru a se înmulţi”, a explicat conferenţiarul de la UBB.

 


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Pastram medicii acasa sau ii oferim pe tava strainilor?
Coaliția 52 a organizat marți, 22 mai 2012, ora 18.00, la sediul Sindicatului Liber al Învăţământului [...] mai multe »
Candidata Madalina Paul a stat de vorba in strada cu clujenii!
Candidata independentă la Primăria Cluj-Napoca, Mădălina-Diana Paul, s-a aflat luni împreună cu echipa de [...] mai multe »
Castiga zece metri de carte la Promenada Cartilor
De Zilele Clujului, Primăria Cluj-Napoca aduce lectura şi cărţile bune în Piaţa Muzeului, pe str. Victor Deleu. [...] mai multe »
Manifestari de Ziua Eroilor!
Joi, 24 mai, între orele 10.00 şi 12.00 va avea loc oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, [...] mai multe »
Asociatia Medicilor de Familie organizeaza o conferinta la Cluj
Asociația Medicilor de Familie – regiunea de dezvoltare nord-vest - organizează cea de-A III-a Conferință [...] mai multe »
Formatiile Baba Zula si Nôze şi DJ-ii Nico de Transilvania, Buscemi, Sekuoia, la TIFF Music Night!
Formaţiile Baba Zula (Turcia) şi Nôze (Franţa), alături de DJ-ii Nico de Transilvania (Marea Britanie), Buscemi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou