Reactualizat la:

Peste 30.000 de suporteri ai echipei Gimnasia l-au întâmpinat pe Maradona la primul antrenament

Peste 30.000 de suporteri ai echipei Gimnasia l-au întâmpinat pe Maradona la primul antrenament
Diego Maradona a fost numit în funcţia de antrenor al formaţiei Gimnasia La Plata, din prima ligă argentiniană, iar fostul mare fotbalist a fost întâmpinat, duminică, de peste 30.000 de suporteri la primul antrenament condus.

Potrivit L’Equipe, peste 30.000 de fani au fost prezenţi pe stadionul echipei Gimnasia La Plata. Maradona a intrat pe teren cu ajutorul unui vehicul folosit, de obicei, de staff-ul medical, ulterior coborând şi salutând publicul, care i-a scandat numele.

Maradona, campion mondial cu Argentina în 1986, a revenit în ţara natală, după experienţe la echipe precum Al Wasl, Al Fujairah (Emiratele Arabe Unite) sau Dorados de Sinaloa (Mexic). Tehnicianul, care va împlini 59 de ani în luna octombrie, a pregătit naţionala Argentinei în perioada 2008-2010.

La nivel de echipă de club, Maradona a mai fost antrenor la echipele argentiniene Textil Mandiyu şi Racing Club.

Diego Maradona va avea parte de o misiune dificilă la noua sa echipă. După cinci runde scurse din prima ligă, Gimnasia La Plata ocupă locul 24, ultimul, cu doar un punct acumulat.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Oameni
Beyoncé a lansat documentarul „Making the Gift”
Beyoncé a lansat documentarul „Making the Gift”, care prezintă povestea albumului ei „The Gift”. mai multe »
Rod Stewart, diagnosticat cu cancer
Cântăreţul britanic Rod Stewart a dezvăluit că a fost diagnosticat cu cancer la prostată în urmă cu aproximativ [...] mai multe »
Cântăreața Beyoncé va lansa, luni, documentarul “Making the Gift”
Cântăreața americană Beyoncé va lansa documentarul "Making the Gift", care va prezenta povestea albumului ei "The [...] mai multe »
Monede speciale, lansate pentru a celebra două albume clasice AC/ DC
Două monede din argint speciale au fost lansate pentru a marca albume emblematice ale trupei australiene AC/ DC, "For [...] mai multe »
Actriţa Keira Knightley a născut al doilea copil
Actriţa britanică Keira Knightley, cunoscută pentru apariţii în filme precum „Atonement/Remuşcare” şi „The [...] mai multe »
Actor arestat pentru violenţă domestică
Actorul irlandez Stuart Townsend, fost iubit al lui Charlize Theron, a fost arestat pentru violenţă domestică, după [...] mai multe »
Angelina face un program dedicat copiilor
Actriţa americană Angelina Jolie spune că realizează pentru televiziunea BBC un program dedicat copiilor şi că [...] mai multe »
Adele a depus actele de divorţ, la cinci luni de la separarea de soţul ei
Cântăreața britanică Adele, care, în aprilie, a anunțat că s-a despărțit de soțul ei, antreprenorul Simon [...] mai multe »
Daniel Radcliffe în rolul unui ostatic într-un joc macabru
Actorul Daniel Radcliffe interpretează în cea mai recentă peliculă în care a fost distribuit rolul unui tânăr [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou