Reactualizat la:

Peste 160 de reparatori de locomotive din Cluj au încetat lucrul pentru că nu şi-au primit salariile

Peste 160 de reparatori de locomotive din Cluj au încetat lucrul pentru că nu şi-au primit salariile

CLUJ-NAPOCA. Peste 160 de mecanici reparatori de locomotive, angajaţi ai Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive “C.F.R. – S.C.R.L. Braşov” – S.A., au încetat încă de miercuri lucrul, pentru că nu şi-au primit salariile la timp.

Rectifica


Preşedintele Sindicatului Mecanicilor de
Locomotivă din Depoul Cluj, Dan Pintea, a
declarat, vineri că angajaţii sunt
nemulţumiţi de faptul că nici avansul,
nici decontarea nu le-au fost virate la timp. “Este a
treia zi de când 165 de reparatori de
locomotivă de la depoul Cluj au încetat
lucrul pentru că nu s-au dat salariile. De circa
două luni se primesc salariile cu
întârziere, se dau în rate, iar la o
leafă de 800-1.000 de lei se simte orice ban
primit mai târziu, mai ales că a
început şi şcoala”, a spus Pintea
pentru NewsIn, adăugând că oamenii vin
la serviciu, doar că nu muncesc. Aceasta a
ţinut să precizeze că reparatorii de
locomotive din Maramureş, Satu Mare şi Jibou
sunt şi ei nemulţumiţi.
“Există nemulţumiri şi în
alte judeţe, chiar şi în alte sectoare
ale CFR. Momentan, protestul nu afectează pe
nimeni, dar nu se ştie, poate mâine sau
poimâine nu ies locomotivele”, a precizat
Printea. Vasile Secară, directorul Regionalei CFR
Călători Cluj, nu a putut oferi vineri o
declaraţie oficială, spunând că
este ocupat.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou