Pe râul Someşul Mic, în amonte de barajul Mănăstirea există un pod de gheaţă în lungime de aprox.8,5 km. Pentru antrenarea acestuia s-au făcut manevre cu stavilele de la baraj. Începând de astăzi, conform prognozei date de Centrul Meteorologic Transilvania Nord, temperaturile minime vor fi în creştere uşoară, fapt care va stopa extinderea formaţiunilor de gheaţă pe cursurile de apă. Pe râul Someș, la stația hidrometrică Râstoci se va menține aglomerarea de ghețuri, fără a fi pericol de creştere a nivelurilor. Programul de uzinare al Hidroelectrica Cluj este adaptat în funcţie de evoluţia fenomenelor, în vederea evitării situaţiilor periculoase.