Reactualizat la:

Omagiu adus victimelor nazismului, la 65 de ani de la eliberarea ultimilor deţinuţi de la Auschwitz

Omagiu adus victimelor nazismului, la 65 de ani de la eliberarea ultimilor deţinuţi de la Auschwitz
Foşti deţinuţi de la Auschwitz-Birkenau, militari ai Armatei Roşii care i-au eliberat în urmă cu 65 de ani şi numeroase personalităţi, printre care şi premierul israelian, vor aduce, miercuri, un omagiu celor 1,1 milioane de victime ale acestui lagăr-simbol al Holocaustului, informează AFP.

Rectifica

Doar aproximativ o sută de foşti prizonieri sunt aşteptaţi să participe la ceremoniile aniversare, în contextul în care, în urmă cu cinci ani, peste două mii de supravieţuitori au fost prezenţi în zona lagărului construit de Germania nazistă în Polonia ocupată.

Reprezentanţi oficiali din aproximativ 20 de ţări urmează să fie prezenţi acolo. Preşedintele Lech Kaczynski l-a invitat pe omologul său rus Dmitri Medvedev, dar acesta a declinat invitaţia, invocând “alte obligaţii”, potrivit preşedinţiei poloneze.

Participanţii se vor reculege în faţa memorialului de la Birkenau, pentru a rosti rugăciunea evreiască pentru morţi (kaddish) şi rugăciuni ecumenice.

Miercuri dimineaţă, miniştrii europeni ai Educaţiei vor dezbate asupra modului de a-i învăţa pe tineri despre lagărul de la Auschwitz. Inaugurarea unei expoziţii ruse pe tema eliberării prizonierilor din lagăr va marca această zi de 27 ianuarie, declarată de ONU Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului.

“În curând, nu vom mai putea vorbi personal cu martorii în viaţă. În prezent, ei au peste 80 de ani”, explică directorul muzeului Auschwitz-Birkenau, Piotr Cywinski.

“În timp ce ultimii martori ai nebuniei politice a Germaniei naziste ne părăsesc, doar zidurile, ruinele vor rămâne şi vor vorbi pentru ei. De unde şi necesitatea urgentă de a conserva ce mai există încă”, spune el.

Cel mai mare şi mai sângeros dintre toate lagărele de exterminare şi concentrare naziste, Auschwitz-Birkenau este singurul care a fost păstrat aşa cum a fost abandonat el de germani, în fuga lor de Armata Roşie, subliniază Cywinski.

Alte lagăre naziste de exterminare din Polonia, cum ar fi Sobibor, Treblinka sau Belzec, au fost distruse complet, pentru a şterge urmele. “Germanii au arat pământul, au plantat păduri sau le-au transformat în ferme agricole”, precizează Cywinski.

La Auschwitz-Birkenau, vizitatorii sunt îngroziţi de ruinele camerelor de gazare şi furnalele crematoriilor, pe care naziştii le-au aruncat în aer înainte de eliberare, precum şi de ruinele celor aproximativ 300 de barăci răspândite pe un teren de aproape 200 de hectare.

În 1947, după cel de-al doilea Război Mondial, Guvernul polonez a decis păstrarea unei mari părţi din lagăr, încredinţând supravieţuitorilor sarcina creării unui muzeu. De atunci, el îi finanţează întreţinerea.

Dar vestigiile trecutului se degradează rapid. Construite pe terenuri mlăştinoase, aceste clădiri concepute să reziste aproximativ zece ani se transformă în ruine. Miile de turişti slăbesc şi mai mult construcţiile. În 2009, un număr record de 1,3 milioane de persoane au vizitat muzeul.

Pentru a conserva lagărul, Polonia a creat un fond special, din care Germania a oferit deja jumătate din suma cerută de 120 de milioane de euro. Plasarea banilor urmează să aducă venituri anuale de patru până la cinci milioane de euro, pentru un program de lucrări de conservare extins pe 25 de ani.

“Ceea ce naziştii au vrut să distrugă, noi vom salva de la uitare”, a declarat Wladyslaw Bartoszewski, fostul şef al diplomaţiei poloneze şi fost prizonier al lagărului de la Auschwitz.

Dar muzeul nu luptă doar împotriva timpului. În decembrie, într-un act de barbarie fără precedent, inscripţia celebră de la intrarea în lagăr “Arbeit macht frei” (“Munca eliberează”, în limba germană), a fost furată, foarte probabil la comanda unor neonazişti suedezi.

Găsită de poliţie, inscripţia a fost adusă din nou la muzeu, cu şase zile înainte de ceremoniile aniversare.

Sursa: Mediafax



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria modernă a Greciei
Parlamentul a votat crearea unei comisii care să investigheze politicienii, inclusiv foşti premieri, acuzaţi că ar [...] mai multe »
Guillermo Del Toro, nominalizat la Oscar pentru „The Shape of Water”, acuzat de plagiat
Regizorul Guillermo del Toro şi producătorul Daniel Kraus au fost daţi în judecată pentru plagiat, fiind acuzaţi [...] mai multe »
Cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,8, în centrul Bulgariei
Un seism de suprafaţă cu magnitudinea de 4,8 grade a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în regiunea [...] mai multe »
O firma de paza ofera bonus salarial in oua
O companie care oferă servicii de pază și protecție, din Venezuela, a găsit o metodă inedită de a atrage noi [...] mai multe »
Aproape 3.000 de oameni dorm pe străzi, la Paris
Primăria Parisului a anunţat miercuri că aproape 3.000 de persoane fără adăpost au fost numărate în capitală [...] mai multe »
Sylvester Stallone, victima unei farse online privind decesul său
Sylvester Stallone a fost victima unei farse online privind decesul său, actorul american precizând că este în [...] mai multe »
Venezuela devine primul stat care emite propria criptomonedă
Venezuela a devenit primul stat care emite o criptomonedă, El Petro, susţinută de rezervele petroliere ale ţării, [...] mai multe »
Misiune de simulare a vieţii pe Marte, în deşertul Utah
Şapte studenţi stagiari în astronomie din Franţa vor începe sâmbătă o misiune de trei săptămâni de simulare a [...] mai multe »
Imagini impresionante cu monstri de zapada din Japonia
Spectacolul impresionant al naturii din Zao Onsen, o stațiune de schi tradițională din Japonia, atrage tot mai mulți [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou