Reactualizat la:

Obama şi Medvedev semnează joi noul tratat pentru reducerea arsenalului nuclear

Obama şi Medvedev semnează joi noul tratat pentru reducerea arsenalului nuclear
Preşedintele american Barack Obama şi omologul său rus Dmitri Medvedvev semnează joi, la Praga, un tratat pentru reducerea arsenalului nuclear, salutat drept un pas important în controlul armelor şi pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre SUA şi Rusia, relatează LA Times.

Rectifica

Ceremonia oficială de semnare a acordului, numit “Noul START”, urmează să aibă loc la castelul medieval Praga, în Sala Spaniolă, o sală în stil renascentist, bogat împodobită, construită în timpul regelui Rudolph al II-lea (1552 – 1612).

 În baza tratatului, arsenalele nucleare american şi rus vor fi cele mai mici de la începutul anilor ’60. Acordul iniţial START, semnat în 1991 şi care a expirtat în 5 decembrie, a dus la reduceri importante ale arsenalelor nucleare rus şi american şi a impus măsuri de verificare pentru a spori încrederea între cei doi foşti aliaţi din timpul Războiului Rece.

Casa Albă a anunţat că tratatul va scădea numărul de ogive nucleare cu rază lungă de acţiune desfăşurate cu 30%, deşi unii analişti sunt de părere că reducerea va fi, de fapt, mult mai mică.

Ambii lideri au câştigat capital politic în urma acestui tratat, după ani de fricţiuni între cele două guverne.

Dar alte subiecte ce vor fi discutate joi sugerează că există în continuare dificultăţi care ar putea afecta relaţia dintre SUA şi Rusia. Obama şi Medvedev ar urma să discute metode prin care să exercite presiuni asupra Iranului pentru a-l determina să pună capăt programului său nuclear. Liderii occidentali cred că Teheranul încearcă să dezvolte arme nucleare, deşi republica islamică neagă acest lucru.

De asemenea, apărarea antirachetă se va afla în continuare pe masă joi, în condiţiile în care Rusia a avertizat că s-ar putea retrage din tratat, dacă se simte ameninţată de iniţiativa americană.

Obama va avea joi un prânz oficial cu Medvedev şi cu preşedintele ceh Vaclav Klaus. De asemenea, el va avea o întrevedere în spatele uşilor închise cu liderul rus.

După aceea, Barack Obama va avea un dineu de lucru unde se va întâlni cu 11 lideri din Europa Centrală şi de Est, printre care preşedintele Traian Băsescu, pentru a le da asigurări că noul tratat nu reprezintă o ameninţare pentru ei, potrivit agenţiei cehe CTK, care citează surse diplomatice.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale a României, preşedintele Traian Băsescu va lua parte joi, la Praga, la invitaţia preşedintelui SUA, Barack Obama, la consultări cu privire la modalităţile de promovare a păcii şi securităţii în Europa şi în vecinătatea acesteia.

Alegerea oraşului Praga pentru a găzdui ceremonia de semnare a tratatului  nu a fost întâmplătoare: Obama a pledat pentru o lume fără arme nucleare într-un discurs de referinţă rostit în aprilie 2009, admiţând că este posibil ca acest lucru să nu se întâmple în timpul vieţii sale.

Sursa: NewsIn



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Cozi kilometrice la secțiile de votare din străinătate. BEC nu aprobă prelungirea a programului de vot
La secțiile de vot din principalele orașe europene, românii așteaptă de ore bune, la cozi ce se întind pe sute de [...] mai multe »
Ați vrut vreodată să puteți savura bere, dezbrăcați, la un pub? Acest lucru este posibil în Londra
În Londra, unul dintre cele mai vechi și vizitate pub-uri a fost transformat într-un local pentru... nudiști. mai multe »
Una dintre cele mai influente case de modă, Prada, nu va mai folosi blănuri naturale pentru creațiile sale
Prada, o companie gigant în industria modei, a spus că anul 2019 este ultimul an în care va mai folosi blănuri [...] mai multe »
Cercetătorii încearcă să producă un antivenin universal bazat pe tehnologia folosită la descoperirea anticorpilor pentru HIV
Pentru a obține un antivenin universal, capabil să neutralizeze acțiunea toxică a veninului provenit de la orice [...] mai multe »
Poliția franceză îl caută pe responsabilul atacului cu bombă din Lyon
Vineri după-masă, o zonă aglomerată a orașului Lyon a fost zguduită de o deflagrație în urma căreia au fost [...] mai multe »
Specialiștii în inseminare artificială spun că în viitor cuplurile vor putea alege cel mai ”deștept” embrion
Specialiștii în fertilizare in vitro transmit că cel târziu în următorii zece ani, selectarea celor mai [...] mai multe »
Opt persoane rănite în urma unei explozii produsă în orașul Lyon din Franța
Cel puțin opt persoane au fost rănite în urma unei deflagrații produsă în orașul francez Lyon. Autoritățile [...] mai multe »
Un criminal și violator în serie, executat la mai bine de 30 de ani după ce a făcut primele victime
Au fost necesari 35 de ani pentru ca un criminal și violator în serie să fie executat, în Florida. Două dintre [...] mai multe »
O femeie în vârstă de 102 ani, suspectă că și-a ucis o colegă de la azilul de bătrâni
O femeie în vârstă de 102 ani este suspecta principală într-un caz de crimă care s-a petrecut la un azil de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou