Reactualizat la:

O planetă potenţial locuibilă, descoperită la 31 de ani lumină de Sistemul nostru Solar

O planetă potenţial locuibilă, descoperită la 31 de ani lumină de Sistemul nostru Solar
O planetă potenţial locuibilă, cu o masă de aproximativ şase ori mai mare decât cea a Terrei, a fost descoperită la doar 31 de ani lumină de Sistemul nostru Solar, potrivit unui comunicat al NASA, citat de Mediafax.

Rectifica

Exoplaneta GJ 357d orbitează o mică stea, GJ 357, cu mult mai redusă în dimensiuni decât Soarele nostru, la fiecare 55,7 zile.

Echipa de cercetători care a făcut descoperirea a anunţat într-un comunicat că exoplaneta ar putea furniza “condiţii similare Terrei”.

“Cu o atmosferă densă, planeta GJ 357d ar putea conţine apă în stare lichidă la suprafaţă, similar Terrei, şi am putea detecta urme ale vieţii cu ajutorul telescoapelor”, a spus Lisa Kaltenegger, director al Carl Sagan Institute de la Universitatea Cornell din New York. “Dacă GJ 357d ar conţine forme de viaţă, s-ar plasa în fruntea listei pentru misiuni şi am putea răspunde la o întrebare veche de când lumea, aceea dacă suntem singuri în Univers”, a mai spus aceasta.

Fără o atmosferă, planeta ar avea o temperatură medie de minus 64 de grade Celsius, potrivit NASA, fapt care ar însemna că este mai degrabă plină de gheaţă decât locuibilă.

La începutul anului 2019, echipa lui Kaltenegger a descoperit cu ajutorul Satelitului de monitorizare a exoplanetelor în tranziţie (Transiting Exoplanet Survey Satellite, TESS), aparţinând NASA, o altă exoplanetă, GJ 357 b, “o Terra fierbinte”, orbitând steaua pitică.

Ulterior au mai fost descoperite două exoplanete orbitând această stea, inclusiv “super-Terra” GJ 357d.

Kaltenegger a declarat pentru NBC News că urmează să fie instalate două telescoape spaţiale, în 2021 şi 2025, iar, cu ajutorul acestora, cercetătorii vor putea stabili dacă există forme de viaţă pe această planetă.

Sursa: Mediafax

Taguri: ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Nominalizări Globurile de Aur 2020
"The Irishman", "Joker", "Jojo Rabbit", "1917", "Knives Out", "Once upon a time in... Hollywood" se numără printre [...] mai multe »
Germania: Un bărbat de 87 de ani a condus 24 de km pe contrasens, pe autostradă
Un bărbat în vârstă de 87 de ani aflat la volanului unei maşini a condus, duminică, timp de o jumătate de oră pe [...] mai multe »
Celebra banană lipită cu bandă adezivă a fost … mâncată!
Celebra lucrare „semnată" de artistul italian Maurizio Cattelan, evaluată la 120.000 de dolari a fost... mâncată [...] mai multe »
VIDEO | Ruşii au dezvăluit cum arată în interior valiza nucleară a lui Vladimir Putin
Valiza nucleară cu care Rusia poate declanşa războiul a fost prezentată pentru prima dată la o televiziune rusă. mai multe »
FOTO | Dezastrele săptămânii, în lume: atacuri armate, incendii, taifun, poluare, cutremur
Ultimele zile au fost marcate, în lume, de o serie întreagă de dezastre naturale și incidente soldate cu morți mai multe »
Amazon retrage de la vânzare decorațiuni de Crăciun cu imagini de la Auschwitz
Amazon a retras de la vânzare decorațiuni de Crăciun cu imagini din lagărul de exterminare nazist Auschwitz, după [...] mai multe »
Un stat foloseşte inteligenţa artificială pentru a prinde şoferii care utilizează telefonul la volan
Un stat australian foloseşte, în premieră, un sistem de camere înzestrat cu inteligenţă artificială pentru a [...] mai multe »
Un cuplu a cumpărat o maşină cu doar 100 de dolari. Ani mai târziu, miliardarul Elon Musk le-a oferit 1 milion de dolari pe ea
Un cuplu din Statele Unite a primit o ofertă de 1 milion de dolari pentru o maşină celebră pe care o cumpăraseră [...] mai multe »
7,4 miliarde de dolari cheltuiți pe cumpărăturile online de Black Friday
BUCURESTI. Cumpărătorii americani au făcut achiziții online de 7,4 miliarde de dolari, de Black Friday, un record [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou