Reactualizat la:

O capodoperă medievală a fost descoperită din întâmplare şi vândută la licitaţie cu 24 de milioane de euro

O capodoperă medievală a fost descoperită din întâmplare şi vândută la licitaţie cu 24 de milioane de euro
Capodopera renascentistă “Cristos batjocorit/ Christ moqué” a artistului florentin Cimabue, descoperită din întâmplare într-o bucătărie din Franţa, a fost vândută pentru suma de 24 de milioane de euro la o licitaţie organizată de casa Actéon, depăşind de şase ori estimările, potrivit The Guardian.

Capodopera renascentistă a devenit cea mai scumpă pictură medievală vândută vreodată la licitaţie.

Pictura a stat agăţată mai multe decenii deasupra unei sobe de gătit într-o casă aflată în partea nordică a Parisului şi nu a atras atenţia proprietarei sale, în vârstă de aproximativ 90 de ani, ce a considerat că este o icoană din Rusia. Aceasta a afirmat că nu îşi aminteşte de la cine o are şi nici momentul în care a intrat în posesia familiei sale.

În luna iunie, bătrâna a decis să îşi vândă casa pentru a se muta în altă parte. În acest context, a chemat un expert de la casa de licitaţii din Senlis pentru a evalua obiectele din locuinţă, cu speranţa că va putea vinde câteva dintre acestea.

Tabloul nesemnat, de numai 26 pe 20 de centimetri, se afla în condiţii excelente, cu toate că atunci când a fost găsit era acoperit cu un strat gros de mizerie adunată în timp.

“Rar vezi ceva de o asemenea calitate. Am crezut imediat că este o lucrare italiană timpurie, dar nu mi-am imaginat că îi aparţine lui Cimabue”, a declarat Philomène Wolf pentru publicaţia Le Parisien.

Pictura “Cristos batjocorit” a fost expusă vineri pentru public, la primăria din Senlis.

Sursa: Mediafax

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Un ceainic chinezesc rar a fost vândut la licitaţie pentru 1 milion de lire sterline
Un ceainic chinezesc rar a fost vândut la licitaţie pentru 1 milion de lire sterline, cu aproape o mie de ori mai mult [...] mai multe »
SpaceX a lansat a doua tranşă de minisateliţi Starlink, meniţi să furnizeze internet la nivel global
Compania privată SpaceX, deţinută de Elon Musk, a lansat 60 de minisateliţi, a doua tranşă din reţeaua Starlink [...] mai multe »
Peste 750 de kilograme de cocaină, găsite pe plajele din vestul Franţei
Autorităţile franceze au descoperit aproximativ 763 de kilograme de cocaină, în valoare de peste 60 de milioane de [...] mai multe »
Tranzitul planetei Mercur prin faţa Soarelui a fost surprins pe camere de NASA
Luni, 11 noiembrie, planeta Mercur a trecut între Pământ şi Soare, eveniment astronomic care se va mai repeta abia [...] mai multe »
VIDEO | O rachetă lovește o autostradă intens circulată din Israel
Facțiunile militante din Fâșia Gaza au tras zeci de rachete, marți dimineață, către sudul și centrul Israelului. mai multe »
Istoricul rus Oleg Sokolov a recunoscut că a ucis şi dezmembrat o fostă studentă
Celebrul istoric rus Oleg Sokolov, arestat sâmbătă de poliţia rusă după ce a fost scos din apele unui râu având [...] mai multe »
Record de prezență la vot în Diasporă. Au votat peste 500.000 de persoane
Numărul românilor care au votat în străinătate a depășit jumătate de milion, prezența de acum fiind una record. mai multe »
Protecția mediului înconjurător va deveni materie obligatorie într-o țară din Europa
Italia este prima țară din Europa care va introduce în programa școlară obligatorie Protecția mediului [...] mai multe »
Cum a supravieţuit o turistă pierdută pe mare, mâncând doar dulciuri
O turistă din Noua Zeelandă a reuşit să supravieţuiască, după ce a plutit în derivă pe mare timp de aproape [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou