Reactualizat la:

Nu vrea politizare

Nu vrea politizare
Prefectul Cãlin Platon dezaprobã politizarea programului „fãina ºi zahãrul” al Uniunii Europene de ajutorare a persoanelor defavorizate ºi anunþã mãsuri drastice în cazul în care primarii nu se vor conforma.

Rectifica

Programul Uniunii Europene de ajutorare a persoanelor defavorizate –PEAD 2008, a debutat în judeþul Cluj sãptãmâna trecutã, iar pânã astãzi 27 de localitãþi ºi-au preluat cantitãþile de fãinã aferente de la depozitul Agrotransilvania situat în comuna Apahida, potrivit graficului de distribuþie.
Prefectul Judeþului Cluj, Cãlin Platon, dezaprobã încercãrile de politizare a acþiunii de distribuire a ajutoarelor alimentare ºi considerã inadmisibilã transformarea în capital elecotral a ajutoarelor de fãinã, respectiv zahãr – din fondurile comunitare de urgenþã -.
Prefectul a fãcut referire la sesizãrile primite din teritoriu, potrivit cãrora, unii primari utilizeazã programul european ca pe un „demers de propagandã electoralã”.
Prefectul Judeþului a nominalizat douã astfel de cazuri, comunele Baciu ºi Bãiºoara, unde reprezentanþii autoritãþilor locale ºi-au asumat în numele partidului pe care îl reprezintã, ajutorul cãtre populaþia defavorizatã.
Prefectul Cãlin Platon a cerut reprezentanþilor poliþiei sã supravegheze ºi sã se asigure de buna desfãºurare a acþiunilor de distribuire a alimentelor, iar Direcþiei Agricole ºi de Dezvoltare Ruralã sã verifice dacã persoanele care vor primi ajutoarele îndeplinesc criteriile stabilite de Casa Judeþeanã de Pensii, respectiv Direcþia de Asistenþã Socialã. De asemenea, pentru persoanele aflate în imposibilitatea de a se deplasa la sediul primãriilor, autoritãþile locale sã identifice modalitãþi prin care produsele sã fie transportate la domiciliul beneficiarilor.
De asemenea, Prefectul Cãlin Platon a anunþat cã primãriile trebuie sã informeze Instituþia Prefectului în legãturã cu programul de distribuire a ajutoarelor, pentru a face posibilã monitorizarea acestor acþiuni, ºi a subliniat cã se va deplasa personal în teritoriu în perioada urmãtoare, pentru a verifica modul în care sunt distribuite cantitãþile de fãinã.

Prin Programul European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate, judeþului Cluj îi revin în total 636 tone de fãinã, care vor fi distribuite unui numãr de aproximativ 30.000 de persoane defavorizate. Distribuirea zahãrului va începe în judeþul Cluj la data de 11 decembrie 2008, iar acþiunile de monitorizare vor continua pânã la finalizarea programului.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou