Reactualizat la:

Nu sunt probleme cu fosele septice din Floreşti

Nu sunt probleme cu fosele septice din Floreşti
Cluj-Napoca. Fosele spetice din comuna Floreşti nu reprezintă o problemă, a dat asigurări primarul Ioachim Vancea, cu toate că au mai existat cazuri în care locuitorii s-au confruntat cu ele.

Cazurile de pe străzile Tineretului şi Cetăţii sunt unele izolate, iar după intervenţiile din zonă totul s-a remediat, confirmă reprezentaţii Consiliului Local. „În instalaţiile de canalizare de pe strada Tineretului au fost ceva probleme. Practic acolo a fost o problemă de colectare, căci debitul era mult prea mare pentru pompele de acolo, exsitând două canale colectate deja. Deci, pompele funcţionau, însă iniţial s-a crezut că era o problemă în instalaţie. Din cercetările noastre pas cu pas am reuşit identificăm problema şi s-a rezolvat. Proiectul este în regulă acolo. A mai existat o problemă pe strada Cetăţii, la constructorul numit Marina. Acolo nu s-a mai executat instalaţia şi s-a apelat la modalitatea de vidanjare la o anumită perioadă, însă ulteior s-a ajuns la problema plăţii acţiunii de vidanjare. Vom realua discuţiile pentru a să degajăm bazinul îninstalaţia de la Oncos până în momentul în care se va realiza o instalaţie în zonă”, ne-a explicat Ioachim Vancea, primarul comunei Floreşti.

 

 

R.I.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou