Reactualizat la:

Nouă iniţiativă americană pentru relansarea procesului de pace israeliano-palestinian

Nouă iniţiativă americană pentru relansarea procesului de pace israeliano-palestinian
Statele Unite au dezvăluit o nouă iniţiativă menită să îi convingă pe palestinieni să reia negocierile de pace cu Israelul, a anunţat, luni, un oficial palestinian, citat de AFP.

Rectifica

Această iniţiativă, care vizează să “creeze o atmosferă” propice relansării discuţiilor suspendate de peste un an, a fost prezentată de emisarul american pentru Orientul Mijlociu, George Mitchell, în timpul vizitei sale recente în regiune, a declarat acest oficial, sub acoperirea anonimatului.

Planul american prevede ca Israelul să îşi înceteze operaţiunile militare în aşa-numita “zonă A” din Cisiordania ocupată, aflată în întregime sub controlul Autorităţii Palestiniene, şi să se retragă din anumite părţi din “zona B”, aflată sub controlul administrativ al Autorităţii Palestiniene, a precizat el.

Forţele de securitate palestiniene ar fi autorizate, în acelaşi timp, să opereze în “zona C”, aflată în prezent în întregime sub controlul militar israelian, a adăugat oficialul.

Israelul ar mai trebui să elibereze prizonieri palestinieni şi să-şi reducă blocada strictă împotriva Fâşiei Gaza, regiune controlată de mişcarea islamistă Hamas, prin autorizarea importului de materiale de construcţie. Iarna trecută, Gaza a fost ţinta unei ofensive israeliene violente, soldată cu 1.450 de morţi în rândul palestinienilor şi cu devastarea infrastructurilor sale.

În final, statul evreu ar trebui să transfere, în fiecare lună, taxele fiscale şi vamale strânse, în beneficiul Autorităţii Palestiniene, cu sediul la Ramallah, în Cisiordania. Aceste transferuri de fonduri au fost blocate de mai multe ori în ultimii ani.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu “a solicitat o reuniune formală cu preşedintele palestinian (Mahmoud Abbas), cu scopul de a examina aceste probleme, înainte de anunţarea lor oficială”, a continuat sursa.

“Dar Abbas a insistat asupra faptului că Israelul trebuia mai întâi să pună în aplicare aceste idei, înainte de orice discuţie, considerând că ele reprezintă obligaţii israeliene. Acestea fiind spuse, noi le vom considera ca gesturi de bunăvoinţă”, a afirmat el.

Un înalt oficial israelian a declarat că Statele Unite au propus ca “discuţiile să se desfăşoare, într-o primă etapă, la nivel de echipe de lucru pe diferite teme, cu scopul de a propune măsuri care creează încredere”.

Această metodă ar putea să permită “relansarea discuţiilor normale”, a declarat oficialul, sub acoperirea anonimatului, fără a mai furniza alte detalii.

Mitchell a efectuat mai multe deplasări în ultimele zile între palestinieni şi israelieni şi în regiune, fără a anunţa însă relansarea negocierilor de pace.

Autoritatea Palestiniană a lui Abbas solicită ca Israelul să oprească în totalitate colonizarea, inclusiv în Ierusalimul de Est, cu o populaţie majoritar arabă şi anexat în iunie 1967, pentru a reveni la masa negocierilor. Guvernul israelian respinge revendicarea, argumentând că această condiţie nu a fost niciodată pusă în trecut de către palestinieni.

În urma unei noi întrevederi cu Mitchell, duminică, Netanyahu a evocat “idei interesante” ale Washingtonului, fără a divulga însă detaliile.

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Roman acuzat de tentativa de omor, evadat de la o clinica de psihiatrie din Germania
Un român de 36 de ani este căutat de autoritățile germane, după ce a evadat dintr-un spital de psihiatrie aflat [...] mai multe »
Turcia: jurnalisti condamnati pe viata pentru tentativa de lovitura de stat
Trei jurnaliști turci și două persoane din conducerea unui ziar au fost condamnați la închisoare pe viață, pentru [...] mai multe »
O bandă de hoți români au furat de roți de camion în valoare de 670.000 de euro
Treisprezece şoferi români şi patronul firmei pentru care lucrau au fost condamnaţi, vineri, la închisoare de o [...] mai multe »
Elton John, lovit in timpul concertului de un colier aruncat din public
Elton John a fost lovit de un colier aruncat de un fan, în timp ce susținea un concert în Las Vegas.  mai multe »
LIVE: Stația Spațială Internațională
Astronautul NASA Mark Vande Hei și astronautul JAXA Norishige Kanai părăsesc Stația Spațială Internațională [...] mai multe »
Imagini cum rar ţi-e dat să vezi! 7 maşini înghiţite de o groapă uriaşă, în Roma
Un crater uriaș format, miercuri seară, în cartierul Balduina din Roma a înghițit șapte mașini. mai multe »
ORA DE VARĂ NU se elimină!
Parlamentul European nu elimină ora de vară, a anunţat instituţia într-un comunicat de presă. mai multe »
Următoarea lansare Falcon Heavy va duce în spaţiu un ceas atomic de mare precizie
Un ceas atomic ultra-precis, de dimensiunea unui prăjitor de pâine cu patru felii, este programat pentru a fi trimis [...] mai multe »
Atac armat într-o şcoală din Florida. 17 persoane au murit
Un fost elev a deschis focul într-un liceu din orăşelul Parkland, situat în statul american Florida, omorând cel [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou