Reactualizat la:

Noile Nissan Navara si Pathfinder facelift, de la 29.570 respectiv 34.650 euro in Romania

Noile Nissan Navara si Pathfinder facelift, de la 29.570 respectiv 34.650 euro in Romania
Noile Nissan Navara facelift si Pathfindert facelift vor avea preturi de plecare in Romania de la 29.570 de euro respectiv 34.650 euro cu TVA inclus.

 (1 comentariu)

Rectifica

Noile Nissan Pathfinder si Navara beneficiaza de un facelift care a vizat capota, grila bara de protectie fata si bara de protectie spate. In ansamblu a rezultat o silueta modernizata si usor rotunjita fara a se renunta la aspectul masiv si dur. La Navara, lungimea totala a crescut cu 8 mm. Jantele din aliaj sunt noi, asemenea farurilor cu xenon si noilor culori metalizate Blue Grey si Electric Blue, aceasta din urma fiind disponibila exclusiv pentru Navara

.

La interior, plansa de bord si consola redesenate, cu aspect Premium, incorporeaza echipamente noi si completeaza habitaclul evoluat din punctul de vedere al calitatii materialelor si finisajelor – plasticul, tapiseriile si detaliile au fost innoite. Ergonomia scaunelor este superioara dar au fost vizate si cotierele usilor, cotiera centrala, spatiile de depozitare. La nivel de detaliu se evidentiaza ornamentele cromate, noile instrumente iluminate, maneta schimbatorului.

Sistemul Cruise Control incorporeaza acum si Speed limiter. Daca la prima generatie sistemul ESP era disponibil numai pentru Pathfinder, acum ambele modele beneficiaza de introducerea sistemului ESP+, optional.

Printre noile echipamente se numara Nissan Connect Premium cu hard de 40GB si comenzi vocale. Disponibil pe anumite versiuni, acesta integreaza elegant in plansa de bord sistemul GPS de ultima generatie cu touchscreen si poate reda si DVD, stationand cu frana de mana trasa. Nu lipsesc sistemul Bluetooth si conexiunile Aux, USB, iPod iar memoria disponibila pentru muzica este de 9,3 GB. Noul sistem audio Bose Premium a fost conceput special pentru fiecare dintre cele doua modele, Pathfinder si Navara.

Motorul 2,5 dCi common rail a facut obiectul unor modificari substantiale pentru imbunatatirea performantelor, economiei de carburant, emisiilor si rafinamentului in general. Noul sistem de injectie directa care opereaza la presiune de 2000 bar a permis o crestere cu 11 % a puterii si a cuplului, motorul dezvoltand acum 190 CP si 450 Nm. Consumul mediu combinat pentru versiunea cu transmisie manuala a scazut la 8,5 litri/ 100km in timp ce emisiile de CO2 au scazut cu 40g/km, la 224 g/km. Vibratiile motorului au fost reduse iar accelerarea este acum mai fluenta.

Pe parcursul anului 2010 va fi disponibil un nou varf de gama pentru Pathfinder si Navara: noul motor V6 dCi care dezvolta 231 CP si 550 Nm. Inca de la 1.500 rpm sunt disponibili 500 Nm iar cuplul maxim de 550 Nm este prezent intre 1.700 si 2.500 rpm, fara vibratiile si zgomotul asociate motoarelor diesel.

NOUL NISSAN PATHFINDER

Avand 7 locuri si un interior cu o flexibilitate iesita din comun, oferind 64 de configuratii diferite ale habitaclului, Nissan Pathfinder se distinge ca un vehicul practic, pentru familie. Toate scaunele se rabateaza foarte simplu iar rezultatul este un planseu de incarcare plat, cu lungimea de 2,8 metri. Ultimul rand de scaune, impartit 50/50, se rabateaza din doua miscari in timp ce la unele modele concurente operatiunea se efectueaza chiar si din 10 miscari. Al doilea rand de scaune este impartit 40/20/40 iar accesul este facilitat de deschiderea portierelor spate la 73 de grade. Cu 7 locuri ocupate ramane un portbagaj de 190 litri, cu cea mai mare lungime din segment. Rabatandu-se ultimul rand de scaune, Pathfinder dispune de 515 litri pentru bagaje, capacitate care creste la 2091 litri rabatandu-se si randul doi. Cele 12 spatii de depozitare sunt dispuse astfel: 6 in podea, 4 in lateral, 2 in plafon. De asemenea, pasagerii au la dispozitie 6 suporturi pentru pahare.

Asa cum o impune traditia 4×4, Nissan Pathfinder are o structura pe sasiu. Insa cum modelul pune pret si pe comportamentul pe sosea, ambele punti beneficieaza de suspensii independente si bare anti-ruliu iar directia precisa si franele cu EBD si brake assist sunt eficiente si rezistente, demne de categoria SUV Premium.

Sistemul electronic de tractiune integrala, All-Mode 4×4, are obiectivul de a asigura mobilitate in orice conditii dar si un condus relaxat. Fiind integrat sistemelor de siguranta activa, ca noul ESP+, este capabil sa anticipeze pierderile de aderenta si sa redistribuie cuplul inainte de pierderile de aderenta, practic eliminandu-le. Mai exact, este suficienta o rotatie de cateva grade a uneia dintre roti ca informatia sa ajunga le celelalte si sistemul sa reactioneze; alte dispozitive ale concurentei pot parea similare pe hartie insa sunt actionate de obicei prin sistem “dual pump”: aici roata patineaza si efectueaza cateva rotatii pana transmite informatia iar in acest timp vehiculul poate ramane impotmolit.

Gama Pathfinder este compusa din trei versiuni de echipare, XE, SE si LE. Preturile pornesc de la 34.650 euro cu TVA. In versiunile SE si LE, noul Pathfinder este disponibil atat cu transmisie manuala cat si cu cutie de viteze automata.

NOUL NISSAN NAVARA

Nissan Navara a fost conceput in paralel cu Pathfinder, ambele modele fiind produse in fabrica Nissan din Barcelona. Cele doua modele au in comun platforma si majoritatea specificatiilor tehnice, iar datorita acestui fapt Navara ofera confortul si rafinamentul unui SUV, aspect care il distinge in segmentul PickUp. Este vehiculul ideal pentru amatorii de sporturi in aer liber, fiind capabil sa transporte echipamente variate, de la scuba diving la ATV rasfatandu-si pasagerii cu habitaclul unui SUV Premium. In acelasi timp, Navara ramane un partener de incredere pentru lucrul in conditii grele, un adevarat cal de povara cu tractiune integrala si o buna capacitate de incarcare.

Navara este disponibil in doua versiuni: King Cab, cu doua usi plus inca doua semi-portiere care se deschid in sens invers si Double Cab cu patru usi conventionale. Ambele au acelasi ampatament, 3,20 m si aceeasi lungime, 5,27 metri, King Cab avand un spatiu de incarcare mai lung. Interiorul versiunii King Cab are patru locuri, cele doua locuri din spate fiind potrivite mai degraba pentru copii sau, pe distante scurte, pentru adulti. Spatiul din zona posterioara poate avea insa multiple alte utilizari, datorita sezutului scaunelor care se poate rabata. Lipsa montantilor B face accesul mai usor. Disponibil in versiunea de echipare XE, Nissan Navara King Cab costa 29.570 euro cu TVA, acesta fiind si pretul de pornire al gamei.

Navara ofera cel mai bun spatiu de incarcare din segment, suprafata de incarcare fiind de 2,36 metri patrati la Double Cab si de 2,9 metri patrati la King Cab care poate transporta un ATV. Pasajele rotilor au fost concepute pentru a nu reduce capacitatea benei, astfel incat la ambele versiuni Navara distanta dintre pasajele rotilor este de 1,13 metri. Desi lungimea benei este mai mica la Double Cab fata de King Cab, adica 1,51 m fata de 1,86 m, Navara Double Cab ramane referinta categoriei la capitolul spatiu de incarcare.

Sursa: www.masini.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou